Accident grav în Timiş: Trei răniţi, dintre care doi încarceraţi, după impactul dintre două autoturisme

Publicat: 14 08. 2019, 10:28
Actualizat: 14 08. 2019, 10:30

Pompierii din Timiş au intervenit, miercuri, pe centura oraşului Lugoj, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, între care unul transporta pe o platformă o altă maşină.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite, iar pentru două dintre acestea a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare.

Potrivit ISU Timiş, victimele au fost extrase conştiente şi cooperante şi au fost preluate de echipajele medicale pentru a fi transportate la spital.