Accident GRAV între două TIRURI pe Valea Oltului. Circulaţia perturbată – FOTO

Publicat: 06 06. 2018, 21:53
Actualizat: 21 07. 2021, 15:59

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Sibiu, Elena Welter, un camion a fost lovit din spate în timp ce era oprit în coloană, la semaforul amplasat în zona unde se fac lucrări la carosabil.

„Accidentul s-a produs pe DN 7, la km 239+500, zona Lazaret, pe sensul Vâlcea – Sibiu. Este o tamponare între două tiruri pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă. Autocamionul lovit în spate era oprit în coloană, la semaforul unde se efectuează lucrări la carosabil”, a spus Welter.

Potrivit acesteia, nu s-au înregistrat victime, însă traficul se desfăşoară îngreunat, alternative, pe un sens.