Potrivit IPJ Vâlcea, șoferul camionului este un cetățean turc de 58 de ani. Bărbatul, care se afla la volanul camionului fără încărcătură, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de pompa de alimentare cu carburant din benzinăria aflată în localitatea Călimănești, potrivit IPJ Vâlcea.
În urma accidentului, șoferul a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza stării în care se afla, acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, urmând ca la unitatea medicală să îi fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, potrivit IPJ Vâlcea.
Traficul rutier în zona accidentului a fost blocat pentru a permite intervenția echipajelor ISU și efectuarea cercetării la fața locului.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Șoferul autocamionului a fost scos în siguranță dintre fiare. Acesta a fost predat medicilor SAJ Vâlcea Este conștient și cooperant, au precizat salvatorii vâlceni.
„Victima, de sex masculin, a fost extrasă în siguranță de către salvatorii vâlceni. A fost predată, conștientă și cooperantă, echipajului aparținând SAJ Vâlcea”, transmit salvatorii vâlceni
De asemenea, în benzinărie nu mai sunt scurgeri de carburanți, potrivit ISU Vâlcea .
La fața locului au fost mobilizați polițiști și pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, o autospecială CBRN și o ambulanță SAJ.
Pompierii acționează pentru descarcerarea persoanei aflate în cabina camionului și asigură, în același timp, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/10/whatsapp-image-2026-10-06-at-14-31-15.jpeg)
Pentru siguranța populației, autoritățile au dispus evacuarea tuturor persoanelor aflate pe o rază de aproximativ 200 de metri de locul accidentului, până la finalizarea operațiunilor.
Traficul rutier în zonă este blocat temporar pentru a permite intervenția în condiții de siguranță a echipajelor ISU.
Misiunea pompierilor este în dinamică, iar polițiștii desfășoară cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.