Accident grav pe DN1. Cinci maşini sunt implicate, elicopterul SMURD a fost trimis în misiune

Publicat: 19 04. 2022, 16:36
Actualizat: 19 04. 2022, 16:38

Accidentul s-a produs pe DN1, lângă Baloteşti.

Mai multe persoane sunt rănite şi, potrivit primelor informaţii, cel puţin doi oameni sunt încarceraţi.

„La faţa locului, s-au deplasat poliţiştii Serviciului Rutier Ilfov, pentru cercetări, iar din primele verificări a rezultat faptul că, în evenimentul rutier, au fost implicate 5 autoturisme. Din impact, a rezultat rănirea a 4 persoane, care urmează să primească îngrijiri de specialitate de la echipajele medicale sosite la faţa locului”, au anunţat poliţiştii.

Traficul pe DN1 se desfăşoară pe o singură bandă, în ambele sensuri.