- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Accident grav pe drumul Timişoara-Lugoj: O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite
O femeie aflată la volanul unei maşini sport şi-a pierdut viaţa, iar alte cinci persoane, între care un copil de şase ani, au fost rănite, după ce şoferiţa s-a angajat într-o depăşire pe drumul Timişoara - Lugoj, însă din cauza carosabilului umed autoturismul a derapat şi a lovit alte două maşini.
Accident grav pe drumul Timişoara-Lugoj: O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, Andreea Cinteză, o femeie aflată la volanul unei maşini sport s-a angajat într-o depăşire, între localităţile Chizătău şi Şuştra, pe drumul Naţional 6 ce leagă Timişoara de Lugoj, la aproximativ 40 de kilometri de Timişoara, iar din cauza carosabiliului umed a derapat şi a pierdut controlul volanului, provocând un accident rutier.
"După ce a depăşit un prim autoturism, femeia a încercat să îl depăşească şi pe al doilea, dar din sens opus venea un autoturism de teren. Şoferiţa a frânat brusc, iar din cauza carosabilului umed a derapat, a acroşat maşina pe care tocmai o depăşise, apoi a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de autoturismul de teren", a declarat Andreea Cinteză.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Rezultate alegeri prezidenţiale pe judeţe. Fiefuri PNL, câştigate de Călin Georgescu. Ciolacu are 16 judeţe, Lasconi - Capitala şi 4 judeţe
-
Rezultate parţiale: Georgescu, în continuare pe primul loc. Luptă strânsă între Ciolacu şi Lasconi
-
Timiş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I. Cu cine au votat timişenii
Şoferiţa din vina căreia s-a produs accidentul a murit înainte ca echipele de la Ambulanţă să sosească la faţa locului.
O persoană aflată în autoturismul de teren a rămas blocată în maşină şi a fost nevoie de intervenţia unei echipe de la descarcerare, iar şoferul a fost şi el rănit. Alte trei persoane aflate în cel de-al treilea autoturism implicat în accident, printre care şi un copil de şase ani, au ajuns la spitalul din Lugoj cu răni uşoare.
În urma accidentului, circulaţia rutieră a fost blocată pe ambele sensuri de mers circa două ore, iar cozile de maşini s-au întins pe circa zece kilometri.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO