- Home
- Social
- BRAŞOV, (18.05.2014, 11:07)
- Mihaela Gradinaru
ACCIDENT în Braşov: 11 persoane au fost rănite după ce autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă
Unsprezece persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, în urma unui accident produs pe DN 2E Râşnov - Poiana Braşov, după ce autocarul în care se aflau şi care transporta în total 25 de pasageri a căzut într-o râpă de pe marginea drumului, la faţa locului fiind solicitat un elicopter SMURD.

ACCIDENT în Braşov: 11 persoane au fost rănite după ce autocarul în care se aflau a căzut într-o râpă (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)
Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, din informaţiile primite de la dispeceratul Poliţiei Judeţene Braşov, în jurul orei 9.15, un autocar în care se aflau 25 de persoane a părăsit carosabilul şi a ajuns într-o râpă.
În urma accidentului, o persoană a fost grav rănită, iar alte zece au suferit răni uşoare, urmând să fie transportate la spital.
Începând cu ora 10.15, traficul rutier pe DN 2E Râşnov - Poiana Braşov, la aproximativ trei kilometri de Poiana Braşov, a fost oprit pentru ca un elicopter SMURD solicitat la faţa locului să poată ateriza, mai arată sursa citată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, la locul accidentului s-a intervenit cu patru echipaje SMURD şi două ambulanţe.
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia în zonă este blocată, iar poliţiştii rutieri îi îndrumă pe şoferi să aleagă rute alternative.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe