Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Ilvof, Claudia Burada, şoferul unui autotusim Dacia care circula dinspre Izvorani nu a acordat prioritate la intrarea în Drumul Naţional şi s-a ciocnit cu un microbuz în care se aflau zece persoane şi care circula dinspre Bucureşti către judeţul Prahova.
În urma impactului şoferul Daciei a murit, însă niciunul dintre cei zece pasageri ai microbuzului nu a suferit răni, a precizat sursa citată.
Circulaţia în zonă nu a fost afectată în urma accidentului.