- Home
- Social
- PLOIEŞTI, (23.07.2019, 10:54)
- Laura Petrescu
Accident în Prahova: Un microbuz în care se aflau copii, lovit de o maşină care depăşea un alt autoturism
Un microbuz care transporta mai mulţi copii într-o excursie a fost implicat, marţi, într-un accident produs pe DN1D, la Albeşti Paleologu. Microbuzul circula regulamentar şi a fost lovit de o maşină care depăşea un autoturism rămas în pană pe marginea drumului.
![Imaginea articolului Accident în Prahova: Un microbuz în care se aflau copii, lovit de o maşină care depăşea un alt autoturism](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/18245874/1/7393329-mediafax-foto-marian-ilie.jpg?width=560)
Un microbuz în care se aflau copii, implicat într-un accident produs pe DN1D, în Prahova
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au precizat că echipajele de pompieri au intervenit pentru asigurarea zonei la un accident produs pe DN1D, între un microbuz şi o maşină, în zona Albeşti Paleologu.
ISU a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Sunt implicate un microbuz şi un autoturism. Sunt 11 copii şi 5 adulti implicaţi, fără leziuni, toate persoanele refuză transportul la spital”, arată sursele citate.
Traficul pe DN1D este blocat, mai precizează ISU Prahova.
În microbuz se aflau 11 copii şi 3 adulţi, care mergeau către Mănăstirea Suzana.
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Prahova au menţionat că accidentul s-a produs după ce şoferul unui autoturism care mergea către Ciorani a vrut să depăşească o maşină care era în pană, pe marginea drumului.
„Pe DN1D, la aproximativ un kilometru până în calea ferată dinspre Ciorani către Albeşti, un autoturism care se deplasa către Ciorani a <ocolit/depăşit> un alt autoturism aflat pe marginea părţii carosabile oprit, şi nu a păstrat distanţa laterală faţă de microbuzul care circula din sens opus”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Prahova.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1688/18245796/2/7511451-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=18245874&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe