Accident între două tramvaie, în Oradea

Publicat: 19 05. 2023, 16:03
Actualizat: 19 05. 2023, 16:05

Potrivit ISU Bihor, pompierii au intervenit, vineri, pentru primul ajutor în cazul unei coliziuni între două tramvaie, pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea.

ISU Bihor a intervenit cu trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă.

Pompierii paramedici au acordat primul ajutor unei persoane, care, ulterior, a refuzat să meargă la spital.

Echipajul de stingere a asigurat măsurile de prevenire a incendiilor la locul producerii accidentului.

Nu s-a impus intervenţia echipajului de descarcerare.

Poliţia face cercetări la faţa locului, urmând să se stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.