Accident la ieşirea de pe Autostrada A1, în Argeş: Şapte persoane au fost rănite după ce microbuzul în care se aflau a ratat curba | VIDEO

Publicat: 06 01. 2019, 10:48
Actualizat: 26 03. 2019, 23:59

Potrivit Poliţiei Argeş, la ieşirea de pe A1 spre Bascov, în curbă, microbuzul a mers drept, a izbit un parapet şi a sărit peste el.

Şapte persoane au fost rănite în urma accidentului.

„Şapte persoane primesc îngrijiri medicale. Trei dintre ele sunt transportate la spital de către echipaje SAJ. A patra persoană este transportată la spital cu un echipaj SMURD. Alte 2 victime au fost preluate de către SAJ şi se îndreaptă către spital”, a spus Mădălina Epure, purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

Potrivit acesteia, în microbuz erau nouă persoane, dintre care doar şapte au necesitat îngrijiri medicale.