Prima pagină » Social » Accident lângă Braşov: Membrii unei familii din Ungaria – părinţii şi doi copii – au fost răniţi

Accident lângă Braşov: Membrii unei familii din Ungaria – părinţii şi doi copii – au fost răniţi

Membrii unei familii din Ungaria - soţ, soţie şi doi copii cu vârste între trei şi cinci ani - au fost răniţi, duminică, în jurul orei 17.00, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un camion, pe DN1, între Codlea şi Vlădeni, judeţul Braşov.
Accident lângă Braşov: Membrii unei familii din Ungaria - părinţii şi doi copii - au fost răniţi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, în urma accidentului, o femeie a rămas încarcerată, fiind nevoie de un echipaj de descarcerare pentru a o scoate dintre fiarele maşinii.

„Femeia a suferit o contuzie la claviculă, iar bărbatul şi cei doi copii, cu vârste între trei şi cinci ani, au suferit contuzii şi leziuni minore. Copiii au fost transportaţi la Spitalul de Pediatrie Braşov, iar femeia la Spitalul Judeţean“, a spus reprezentantul ISU Braşov.

Traficul în zonă a fost blocat aproape o oră pe ambele sensuri până la finalizarea cercetărilor, şoferii fiind îndrumaţi pe rute alternative de către poliţiştii rutieri.