ACCIDENT PE A3: O cisternă încărcată cu benzină S-A RĂSTURNAT la intrarea pe autostradă. Traficul rutier a fost reluat

Publicat: 16 09. 2013, 16:39
Actualizat: 30 03. 2020, 04:51

UPDATE 22:40 – Traficul rutier pe DN1, blocat şase ore după răsturnarea unei cisterne cu benzină, a fost reluat

Traficul pe drumul naţional 1, pe centura de vest a Ploieştiului, blocat timp de şase ore după ce o cisternă încărcată cu benzină s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intrarea pe autostrada A 3, a fost reluat, la ora transmiterii acestei ştiri în zonă circulându-se în condiţii normale.

Traficul rutier pe DN 1 – centura de vest a municipiului Ploieşti a fost reluat, luni seară, la ora 22:00, pe ambele sensuri de mers circulându-se în condiţii normale, anunţă Poliţia Prahova.

Circulaţia rutieră pe centura de vest a Ploieştiului a fost complet blocată, luni după-amiază, începând cu ora 16:00, după ce o cisternă care transporta 26 de tone de benzină s-a răsturnat în sensul giratoriu de la intrarea pe autostrada A3 Bucureşti – Ploieşti.

Cisterna plecase de la Rafinăria Petrobrazi, dar după doar câţiva kilometri a intrat în balans şi s-a răsturnat în sensul giratoriu, au afirmat surse din Poliţia Prahova.

Întrucât au existat scurgeri de combustibil, autorităţile au decis să blocheze complet drumul, iar circulaţia rutieră a fost deviată pe DN 1 A şi prin municipiul Ploieşti.

Încărcătura cisternei a fost transbordată într-o altă cisternă, după care vehiculul a fost ridicat pe roţi cu ajutorul unei macarale şi zona a fost eliberată.

În urma acestui accident nu au fost victime.

La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră în zona unde a avut loc accidentul se desfăşoară în condiţii normale.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, cisterna plecase din zona industrială Brazi, iar la intrarea pe A3, în sensul giratoriu de pe DN 1, la Ploieşti, autovehiculul a intrat în balans şi s-a răsturnat.