Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc pe strada George Apostu, din municipiul Bacău, după ce şoferul de 55 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei autoutilitarei pe care o conducea, ajungând pe contrasens.
Scăpată de sub control, maşina s-a ciocnit frontal cu un autoturism care circula regulamentar şi care a fost proiectat în alte două autovehicule.
„În urma impactului, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale la cele patru autovehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel încât a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie mai mare de 0,80 g/l alcool pur în sânge.