Accident provocat de un şofer beat. Doi morţi şi doi răniţi, între care un copil, după ce bărbatul a făcut o depăşire riscantă

Publicat: 19 10. 2019, 10:24
Actualizat: 25 08. 2021, 07:05

Doi bărbaţi, unul de 50 şi altul de 55 de ani au murit, iar un copil de 14 ani a ajuns la spital după ce maşina lor a fost lovită de cea condusă de un bărbat de 33 de ani.

Primele date ale poliţiştilor arată că accidentul s-a produs după ce bărbatul de 33 de ani s-a urcat băut la volan, a făcut o depăşire neregulamentară şi a intrat frontal în maşină care circula din sens opus.

Potrivit unor surse judiciare, şoferul de 33 de ani, care a provocat accidentul, avea o alcoolemie de 0, 50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi el a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţiştii fac cercetări într-un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.