Accident soldat cu victime între un microbuz şi o autoutilitară pe Valea Oltului

Publicat: 13 09. 2018, 12:38
Actualizat: 24 08. 2021, 05:02

Potrivit ISU Vâlcea, accidentul a avut loc la Râul Vadului, pe DN 7, între un microbuz cu zece persoane şi o autoutilitară.

„A avut loc un accident rutier pe DN 7, la Râul Vadului, la limita de judet cu Sibiul. Este o coliziune între o autoutilitară şi un microbuz cu 10 pasageri. Sunt anunţate patru victime. Nu sunt victime încarcerate”, a transmis ISU Vâlcea.

Poliţiştii verifică modul în care s-a produs accidentul.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul rutier este blocat pe ambele sensuri, pe Valea Oltului, între judeţele Vâlcea şi Sibiu.