„Ieri am solicitat şi secţiei de judecători, voi solicita şi astăzi şi am transmis solicitări către toate asociaţiile profesionale şi celor care au un cuvânt de spus în buna funcţionare a justiţiei să ne dea un punct de vedere pe conţinutul rapoartelor GRECO”, a declarat Ana Birchall, la sediul CSM.
Grupul Statelor contra Corupţiei (GRECO) a transmis că România a înregistrat progrese insuficiente în combaterea corupţiei exprimând preocupare privind reformele din sistemul judiciar, în special asupra refuzului Bucureştiului de a desfiinţa Secţia specială de investigare a magistraţilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, săptămâna trecută, ca Guvernul să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a corecta „aomalia”care este Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), precum şi alte neregularităţi din domeniu, urmând ca dezbaterea să aibă loc în Parlament. Totodată, Iohannis de declarat că Executivul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu din partea forurilor europene, legat de justiţie, prin rapoartele GRECO, şi spune că în ciuda recomandărilor, Guvernul continuă să emită ordonanţe în domenii importante.