- Home
- Social
- BRĂILA, (17.08.2017, 22:17)
- Departamentul Corespondenţi
Accidente grave pe DN2B, Brăila: O fată de 12 ani şi un bărbat au murit
O fată de 12 ani a murit, joi seara, după ce a fost accidentată de o maşină, pe DN 2,B, în Brăila. iar la puţin timp după producerea evenimentului rutier, poliţiştii au fost solicitaţi la un alt accident mortal, pe acelaşi drum, unde un şofer a pierdut controlul volanului şi s-a oprit într-un copac.

Accidente grave pe DN2B, Brăila: O fată de 12 ani şi un bărbat au murit
Primul accident a avut loc în localitatea Filipeşti, în apropierea oraşului Făurei. Anchetatorii spun că fata de 12 ani, care era cu bicicleta, a făcut o manevră pe şosea fără să se asigure şi a ieşit în calea maşinii condusă de un bărbat din Galaţi.
„Un şofer de 45 de ani din Galaţi în timp ce se deplasa pe DN 2B a lovit o bicicletă pe care se afla o fată de 12 ani. Din primele cercetări se pare că a întors fără să se asigure în faţa maşinii, iar şoferul nu a mai putut să o evite. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul este negativ, se va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan.
Medicii de la SMURD ajunşi la faţa locului au încercat, fără succes, minute în şir să o resusciteze pe victimp, însă aceasta a murit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Cel de al doilea accident s-a petrecut o oră mai târziu, la aproximativ 50 de kilometri distanţă, tot pe DN2B. Un şofer avea 60 de ani care circula cu viteză a pierdut controlul volanului şi s-a izbit violent de un copac.
„Şoferul, un bărbat de 60 de ani, venea de la Lacu Sărat către Brăila. Accidentul s-a întâmplat pe DN2B, aproape de intrarea în oraş. Se pare că a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe şosea şi s-a lovit de un copac. Bărbatul a decedat” , a mai spus Laura Dan.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili în ce condiţii s-a întâmplat cele două accidente.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe