- Home
- Social
- CRAIOVA, (24.08.2012, 18:51)
- Georgiana Stanescu ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Accidentul aviatic de la Craiova - Soţia pilotului mort, trimisă la accident ca jurnalist: Am sperat tot timpul să nu fie el
Soţia pilotului care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic de la Craiova, care este jurnalist la un post local de radio, spune că a fost trimisă la locul accidentului şi că, ştiind că doar soţul ei avea zbor în acea zi pe acel tip de avion, a sperat până în ultima clipă să nu fie vorba despre el.
Urmărește
836 afișări
Accidentul aviatic de la Craiova - Soţia pilotului mort, trimisă la accident ca jurnalist: Am sperat tot timpul să nu fie el (Imagine: Tibi Bologh/Mediafax Foto)
Andrada Cojocaru, soţia comandorului Aurelian Cojocaru, este jurnalist la un post de radio din Craiova.
Ea spune că a fost trimisă de către şefii săi să facă un reportaj la locul accidentului, fără ca cineva să ştie că victima este soţul său.
"Tocmai terminasem emisiunea de la radio şi am fost sunată să merg de urgenţă să fac un reportaj despre un accident aviatic. M-au ales pe mine fiind cea mai calificată, în condiţiile în care mai ştiam despre avioane de la soţul meu. Atunci mi-am dat seama imediat că era vorba despre soţul meu. Ştiam că în ziua respectivă avea zbor de antrenament şi, de asemenea, ştiam că doar el şi un alt coleg trebuiau să zboare în acea zi. Am sperat până am ajuns acolo că nu era Relu, am sperat chiar şi când l-am văzut pe iarbă şi parcă încă mai sper să nu fie el", a povestit soţia comandorului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: În 2025, știi ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituția. Vot electronic, direct. În Postul Paștelui vei vota un Președinte Independent!
-
Adrian Sârbu: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!
-
Decizia Curţii de Apel Bucureşti în procesul intentat de Călin Georgescu: Alegerile rămân anulate
-
Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează ziua onomastică
Jurnalista a mai spus că nu ştie detalii din anchetă, că nu i s-a povestit nimic pentru că aşa prevede procedura, însă că este absolut convinsă că soţul ei nu s-a catapultat pentru a evita casele din zonă.
"Întotdeauna el îi punea pe ceilalţi pe primul loc, iar pe el pe locul al doilea. Eu nu ştiu dacă avionul era defect pentru că el îmi spunea că, deşi era fabricat de mulţi ani, acest avion era o minunăţie, că mergea foarte bine şi că era mândria lor, însă pot spune sigur că dacă avea de ales ca avionul să cadă pe case sau să moară el, el sigur ar fi ales varianta a doua, adică să-şi sacrifice viaţa", a mai povestit Andrada Cojocaru.
Citeşte şi:
Un avion militar s-a prăbuşit la Craiova. Pilotul a murit, iar o altă persoană aflată la bord s-a catapultat - FOTO
Cei doi au împreună un copil elev în clasa a XI-a, care lua lecţii de planorism, iar după accident femeia l-a determinat să renunţe la ele.
Vineri după-amiază, trupul neîsufleţit al comandorului Aurelian Cojocaru a fost depus la capela cimitirului "Ungureni" din Craiova, unde zeci de colegi, prieteni, rude sau oameni care locuiesc în zona în care s-a prăbuşit avionul au venit cu flori şi lumânări să-i aducă un ultim omagiu pilotului.
Comandorul Aurelian Cojocaru va fi înmormântat sâmbătă, la ora 11.00, cu onoruri militare, iar colegii acestuia vor face demonstraţii aeriene pe parcursul ceremoniei.
Comandorul Cojocaru (48 de ani) era şeful Secţiei piloţi încercare, navigaţie şi meteorologie şi avea 900 de ore de zbor pe acest tip de aeronavă.
Un avion IAR 99 Şoim, cu dublă comandă, s-a prăbuşit, joi, în zona Aeroportului Craiova. Aeronava aparţine Centrului de Cercetări şi Încercări în Zbor Craiova, iar accidentul s-a produs la scurt timp de la decolare, la 500 de metri nord de pistă.
Citeşte şi:
Ancheta în cazul avionului prăbuşit la Craiova: Aeronava s-a lovit de un stâlp din beton înainte de impactul cu solul
În urma impactului, pilotul şi-a pierdut viaţa, în timp ce instructorul aflat la bord a fost rănit şi preluat de un echipaj SMURD, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă in Craiova. Ulterior, locotenent-comandorul Mihail-Relu Ioana a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central (SUUMC), fiind internat în Clinica Anestezie Terapie Intensivă. Locotenent-comandorul Mihail-Relu Ioana are 35 de ani, este instructor şi pilot de încercare şi are peste 700 de ore de zbor pe acest tip de aeronavă. El este căsătorit şi are un copil.
În momentul impactului, avionul, care executa un zbor de antrenament, a luat foc, fiind distrus complet.
În urma accidentului aviatic acest tip de aeronavă a fost oprit de la zbor, conform procedurilor, până la obţinerea unor date preliminare care să elucideze cauzele producerii accidentului.
Citeşte şi:
Cine este pilotul mort în accidentul de avion. MApN: Avea 900 de ore de zbor pe avionul IAR 99 Şoim
Ancheta în acest caz este făcută de Parchetul Militar Timişoara, un procuror mergând la Craiova pentru cercetări la faţa locului, potrivit Ministerului Public.
De asemenea, o comisie a Ministerului Apărării Naţionale cercetează împrejurările producerii accidentului aviatic.
Primii martori care au ajuns la locul accidentului aviatic petrecut, joi, la Craiova, susţineau că avionul era în flăcări încă de când se afla în aer, iar copilotul nu s-a catapultat, adăugând că cei doi ocupanţi ai aparatului de zbor au mai încercat dimineaţă de încă două ori să-l ridice de la sol.
Citește pe alephnews.ro: LIVE UPDATE. Primele țări care intră în 2025. În Australia, peste 1 milion de persoane s-au adunat în portul Sydney pentru focul de artificii
Citește pe www.zf.ro: Final de an de coşmar: Una dintre cele mai cunoscute firme româneşti dă afară 40% din angajaţi
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Un avion militar s-a prăbuşit la Craiova. Pilotul a murit, iar o altă persoană aflată la bord s-a catapultat - FOTO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Ultimele ore ale lui Liam Payne au fost detaliate de un judecător. Cinci persoane sunt acuzate de moartea sa
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Care este cel mai nesănătos aliment din lume, pe care foarte mulţi români îl mănâncă în fiecare zi fără să ştie
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ilie Năstase și soția, Revelion la comun cu Brigitte și Florin Pastramă! Pericol de explozie în
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe