Incidentul a avut loc, luni, în staţia din Piaţa Romană, din oraşul Arad. Potrivit martorilor, un bătrân în vârstă de 82 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut din tramvai după ce vatmanul a plecat din staţie fără să se asigure că uşile sunt complet închise.
În urma incidentului, bătrânul a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean Arad cu o ambulanţă.
Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că incidentul este cercetat în cadrul instituţiei, fiind vorba, cel mai probabil, de o greşeală a vatmanului.
„Nu ştim cu certitudine ce s-a întâmplat, Poliţia Rutieră cercetează evenimentul şi ei vor stabili şi circumstanţele şi persoana vinovată. La prima vedere, este posibil să fie o eroare umană, o greşeală a vatmanului, ar fi plecat înainte ca uşile să fie închise complet. Domnul era pe scări, nu ştim exact ce s-a întâmplat, pe scările tramvaiului a căzut”, a afirmat Claudiu Godja.
Potrivit acestuia, a fost verificată starea tehnică a uşilor, sistemul de închidere/deschidere al uşilor şi totul era în regulă, ceea ce duce la ipoteza confirm căreia a fost vorba de eroare umană.
Godja a mai spus că după concluziile Poliţiei Rutiere, vatmanul va intra în cercetare disciplinară.
De asemenea, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad au anunţat că se efectuează cercetări în acest caz.