- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Accidentul de pe Autostrada Soarelui: 24 de oameni rămân internaţi în spitale / Nouă persoane şi-au pierdut permisele de conducere
24 de victime sunt internate în continuare în spitale în urma accidentului produs sâmbătă dimineaţa pe A2, au anunţat luni reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Patru dintre victimele accidentului produs pe Autostrada Soarelui se află internate la Spitalul Floreasca, alte şase sunt sub supraveghere medicală la Spitalul Bagdasar Arseni, patru la Spitalul Elias, iar câte trei pacienţi la spitalele Pantelimon, Universitar şi Sf. Ioan. O singură persoană a rămas internată la Spitalul din Călăraşi, transmit reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.
Din primele cercetări, a rezultat că principalele cauze ale accidentului în lanţ au fost viteza neadaptată condiţiilor meteo şi nepăstrarea distanţei corespunzătoare faţă de autovehicului din faţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a deschis dosar penal în cazul acestui accident, iar încadrarea este de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca în urma anchetei procurorii să stabilească persoana sau persoanele care se fac vinovate de producerea coliziunii.
În carambolul produs sâmbătă dimineaţă, la kilometrul 67 al Autostrăzii Soarelui, pe sensul de mers către Constanţa, patru persoane şi-au pierdut viaţa, 36 au fost rănite, iar 29 de vehicule au fost avariate, acesta fiind considerat cel mai grav accident rutier, din punct de vedere al numărului maşinilor implicate, care a avut loc în România.
Dosarul deschis după accidentul care a avut loc sâmbătă pe A2 a fost preluat de Parchetului Tribunalului Călăraşi, stabilindu-se că în carambol au fost implicate 33 de maşini, pentru nouă dintre şoferii implicaţi fiind suspendate permisele de conducere, au precizat oficiali din cadrul parchetului.
Nouă permise de conducere au fost suspendate pentru încălcarea normelor la regimul rutier de nepăstrare a distanţei şi neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, în total fiind implicate 33 de maşini în accidentul de sâmbătă, au declarat oficiali din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară pentru MEDIAFAX.
Până în prezent au fost expertizate 24 de autoturisme, restul expertizelor fiind în curs de desfăşurare. Potrivit sursei citate alţi zece şoferi vor fi audiaţi în cadrul anchetei, examinările medicale de până acum arătând că niciun conducător auto nu a consumat alcool.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO