- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.02.2014, 10:46)
- Otilia Ciocan
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Accidentul din Apuseni: Urmărire pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu de către personalul aeronautic
Parchetul ICCJ a dispus, în cazul accidentului aviatic din Apuseni, începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, precum şi pentru încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.
Urmărește
1394 afișări
Accidentul din Apuseni: Urmărire pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu de către personalul aeronautic (Imagine: Catalin Cadan/Mediafax Foto)
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, miercuri, că în continuarea cercetărilor privind catastrofa aviatică din Apuseni, Secţia Parchetelor Militare a dispus, în 17 februarie, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale şi pentru infracţiunile de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (articolul 349 din Codul penal) şi de nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (articolul 350 din Codul penal), precum şi pentru intracţiunea prevăzută de articolul 98 raportat la articolul 110 din Codul aerian.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Potrivit articolului 98 din Codul aerian, încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu sau neîndeplinirea lor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa zborului, se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
Urmărirea penală a fost începută de procurorii militari prin raportare la articolul 110 din acelaşi act normativ, care stabileşte că, dacă faptele au avut ca urmare decesul uneia sau al mai multor persoane, pedeapsa este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Referitor la săvârşirea infracţiunilor de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, Codul penal prevede pedepse cuprinse între şase luni şi trei ani de închisoare sau amendă.
În 11 februarie, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au dispus, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, în cazul accidentului aviatic din 20 ianuarie.
Parchetul instanţei supreme preciza atunci că, după documentele cu caracter tehnic vor fi transmise şi analizate, procurorii vor audia persoanele cu atribuţii în pregătirea şi coordonarea zborului aeronavei YR-BNP, tip BN2, precum şi pe cele care au coordonat operaţiunile de alarmare, localizare, căutare şi salvare a victimelor catastrofei aviatice.
Investigatori ai Centrului de Investigaţii şi Analiza pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS) au mers, în 16 februarie, în zona în care s-a prăbuşit avionul de mici dimensiuni de tip BN2, încercând să afle dacă aceasta permitea emiterea semnalelor pe baza cărora să fie localizată epava.
Investigatorii au urmărit să stabilească dacă aparatura avionului funcţiona corespunzător sau dacă zona nu permitea emiterea semnalelor avionului prăbuşit, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei. De asemenea, ei au urmărit să determine la faţa locului şi alte aspecte care să îi ajute în cadrul anchetei tehnice privind accidentul aviatic din Apuseni.
Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni sunt continuate de procurorii militari din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa, în 4 februarie, din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara atunci că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există "suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru".
Augustin Lazăr mai spunea că în anchetă "există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari", fapt care ar atrage competenţa procurorului militar.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au făcut cercetarea locului producerii accidentului şi au ridicat mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele rănite în accident, medici de urgenţă, personalul ISU, al Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări.
Procurorii au dispus şi efectuarea unor rapoarte medico-legale, fiind solicitate şi depuse documentele relevante de la instituţiile în cauză.
"Mijloacele materiale de probă ridicate de la locul producerii accidentului (aparatul GPS şi staţia ELT) au fost predate investigatorilor CIAS, urmând a fi trimise spre examinare la un laborator de specialitate", potrivit PICCJ.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
În urma accidentului aviatic, secretarul de stat din Ministerul de Interne Constantin Chiper a fost demis, în timp ce directorul general şi directorul de operaţiuni ai ROMATSA au demisionat. De asemenea, Ion Burlui a demisionat de la conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Tot în urma accidentului aviatic a demisionat din funcţie şi fostul ministru liberal de Interne Radu Stroe, care declara că la MAI nu s-a organizat celulă de criză şi că regretă că tragedia a avut loc în mandatul său.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe