ACCIDENTUL din Argeş dintre două autocare ce transportau angajaţi Dacia: Procurorii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă
Potrivit procurorilor, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, dosarul fiind declinat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Accidentul s-a produs joi, în jurul orei 23.55, pe DN 73D, pe raza comunei Vultureşti, în judeţul Argeş. Anchetatorii spun că, din cauza nerespectării distanţei regulamentare, un autobuz a intrat în coliziune cu un altul, care circula în faţa sa, în aceeaşi direcţie de mers. Autobuzele aparţineau aceleeaşi firme şi efectuau transportul persoanelor angajate la SC Automobile Dacia SA Mioveni către comunele Vultureşti şi Boteni, judeţul Argeş, fiind două curse speciale regulate.
În accident au fost răniţi grav unul dintre conducătorii auto şi un pasager, iar alte 11 persoane angajate au suferit răni uşoare şi nu au avut nevoie de spitalizare.
„La faţa locului au fost efectuate cercetări de către poliţişti, precum şi de către reprezentanţi ai Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier Argeş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză“, se arată într-un comunicat de presă remis de procurori către MEDIAFAX.