Accidentul din judeţul Buzău: O altă persoană a murit. Unul dintre răniţi este în stare gravă
Încă o persoană a murit, vineri seară, în urma accidentului produs pe DN 2 E85, în judeţul Buzău, în care au fost implicate patru autovehicule, în timp ce alte cinci persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă.
Accidentul din judeţul Buzău: O altă persoană a murit. Unul dintre răniţi este în stare gravă (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Buzău, Rodica Corneci, în urma accidentului, două persoane au decedat, una la faţa locului, iar alta la spital, în timp ce alte cinci au fost rănite.
Unul dintre cei cinci răniţi este în stare extrem de gravă, urmând să fie transportat la Spitalul Judeţean Buzău, iar în funcţie de starea acestuia medicii vor decide dacă va fi transferat la o unitate medicală din Capitală.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Buzău, comisar şef Florina Crucianu, din primele date reiese că accidentul a avut loc, cel mai probabil, în momentul în care şoferul unui autoturism care circula dinspre Buzău spre Râmnicu Sărat a intrat pe contrasens, din motive necunoscute încă, şi a lovit alte două autoturisme, după care s-a ciocnit cu un autotren.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia rutieră pe DN 2 E85, în afara localităţii Oreavu, se desfăşoară cu dificultate pe câte o bandă a fiecărui sens de mers.
Accidentul, în care au fost implicate patru autovehicule, a avut loc pe DN 2 E85, între localitatea buzoiană Oreavu şi punctul Crucea Comisoaiei, şoseaua în zonă fiind umedă ca urmare a unei ploi torenţiale.
La locul accidentului s-au deplasat patru autosanitare de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Buzău şi o autospecială SMURD, precum şi pompieri care au intervenit pentru descarcerarea unei persoane rănite.
Primele persoane care au intervenit la accident au fost câţiva angajaţi ai SMURD din cadrul ISU Vrancea, care se întorceau de la o competiţie de descarcerare si prim-ajutor desfăşurată în judeţul Ilfov.
Angajaţii ISU Vrancea au auzit prin staţie date despre accident, au depăşit coloana de maşini formată şi au intervenit pentru a-i ajuta pe răniţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO