- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
ACCIDENTUL LUI ŞERBAN HUIDU: Expertiza tehnică va fi gata în martie
Costul expertizei tehnice în cazul accidentului rutier provocat de fostul realizator TV Şerban Huidu, soldat cu trei victime, a fost plătit în cursul lunii decembrie 2011, urmând a fi efectuată în termen de 80 de zile, informează Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.
ACCIDENTUL LUI ŞERBAN HUIDU: Expertiza tehnică va fi gata în martie (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)
Şerban Sebastian Huidu este acuzat de ucidere din culpă (trei victime), în urma accidentului de circulaţie petrecut pe raza localităţii Timişul de Sus, judeţul Braşov.
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie informează că în acest caz "s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice privind împrejurările în care s-a produs accidentul rutier. Obiectivele expertizei dispuse au avut în vedere inclusiv cererile formulate de aparţinătorii victimelor".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ucraina primește 1 miliard de dolari de la Japonia și UK în cadrul programului Băncii Mondiale
-
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen
-
Efectele declaraţiilor lui Trump despre Groenlanda: Danemarca va întări apărarea teritoriului
-
Infotrafic: ploaia şi zăpada îngreunează traficul pe mai multe şosele din România
"În cadrul efectuării acestei expertize s-au desfăşurat activităţi care au inclus şi un experiment judiciar, ce a avut loc în cursul lunii ianuarie 2012 la locul producerii accidentului, la care au participat reprezentanţi ai părţilor implicate şi apărătorii acestora. Expertiza dispusă urmează a fi efectuată în termen de 80 de zile de la momentul achitării costului. În cursul lunii decembrie 2011 costul a fost achitat", precizează sursa citată.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au făcut demersuri şi au solicitat reducerea perioadei de timp necesară efectuării expertizei în vederea realizării scopului de soluţionare cu celeritate a cauzei.
Experţi ai Laboratorului interjudeţean din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică au comunicat faptul că din cauza volumului mare de activitate şi faptului că au competenţă extinsă la nivelul mai multor judeţe nu pot finaliza expertiza într-un termen mai scurt decât cel comunicat.
În cadrul cercetărilor au fost audiaţi mai mulţi martori, au fost depuse, în parte, actele medicale ale învinuitului traduse, urmând ca, după depunerea tuturor actelor medicale, să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale cu privire la capacitatea învinuitului de a conduce autoturisme pe drumurile publice, mai spune sursa citată.
La efectuarea actelor de cercetare penală au asistat şi apărători ai părţilor vătămate, alături de cei ai învinuitului.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, în 18 octombrie 2011, începerea urmăririi penale faţă de Şerban Sebastian Huidu.
"Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, la data de 16 octombrie 2011, în timp ce se deplasa pe DN 1, în dreptul kilometrului 149 din direcţia Predeal spre Braşov, aflat la volanul unui autoturism, învinuitul, în urma neadaptării vitezei la condiţiile de drum (carosabil ud), a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o Dacia Logan ce venea din sens opus. În urma impactului a rezultat decesul ocupanţilor autoturismului Logan", arată sursa citată.
În dosar au fost formulate concluziile medico-legale privitoare la decesul celor trei victime, stabilindu-se că moartea a fost violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi externe, consecutive, în principal, din cauza rupturilor de organe interne.
De asemenea, la dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident, stabilindu-se că cei doi minori au suferit leziuni ce necesită pentru vindecare sub zece zile de îngrijiri medicale (fapt ce nu atrage răspunderea penală), iar celelalte două pasagere ale autoturismului au avut leziuni ce necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, precizând că nu formulează plângere prealabilă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO