Acoperişuri smulse de vântul puternic, în Alba Iulia şi Bistriţa

Acoperişul unui bloc din Alba Iulia a fost rupt de vântul puternic, sâmbătă, bucăţi din acesta avariind un autoturism, în timp ce la Bistriţa rafalele de vânt au smuls acoperişurile a două case şi cablurile de pe un stâlp, transmit corespondenţii MEDIAFAX.

Urmărește
11 afișări

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alina Bălaş, a declarat, sâmbătă, că acoperişul unui bloc cu zece etaje din cartierul Ampoi I, din municipiul Alba Iulia, a fost rupt de vânt, iar bucăţi din acesta au căzut pe un autoturism, avariindu-l.

Bălaş a spus că au fost mobilizaţi mai mulţi pompieri militari, care au intervenit pentru a fixa porţiunea de acoperiş rămasă pe bloc şi pentru a ridica bucăţile căzute pe autoturism şi în jurul blocului.

Potrivit sursei citate, nicio persoană nu a fost rănită.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Alba a transmis, sâmbătă, o avertizare cod galben potrivit căreia, în cursul zilei, între orele 14.00 şi 20.00, în judeţ sunt posibile intensificări ale vântului, cu rafale care vor depăşi viteza de 70 de kilometri pe oră, iar la munte 100 de kilometri pe oră.

Şi la Bistriţa, vântul puternic a smuls acoperişurile a două case şi cablurile de pe un stâlp.

Dispecerul de serviciu de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bistriţa-Năsăud a informat că este vorba despre o casă de pe strada Dornei din Bistriţa şi de o alta de pe pietonalul Liviu Rebreanu, ale căror acoperişuri au fost luate parţial de vânt, respectiv de cablurile de pe un stâlp de la intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Năsăudului.

"Oamenii ne-au anunţat prin 112 că au zburat părţi din acoperişurile acestor case. Am anunţat Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă care s-a dus la faţa locului. În ce priveşte stâlpul respectiv, de la intersecţia străzilor 1 Decembrie cu Năsăudului, de pe care s-au desprins cablurile, am anunţat Electrica şi Romtelecom, fiind vorba de cabluri ce le apaţin. Circulaţia a fost blocată preţ de câteva zeci de minute până s-a intervenit. A mers acolo şi un echipaj de Poliţie", a declarat sursa citată.

Darius Ilieşiu, şeful formaţiei SVSU Bistriţa, a declarat corespondentului MEDIAFAX că la casa de pe strada Dornei voluntarii l-au ajutat pe proprietar să securizeze construcţia.

"Pe pietonalul Liviu Rebreanu nu am avut ce face. Proprietarul a chemat o echipă să-l ajute. Noi am securizat doar zona, ca să nu fie accidentată vreo persoană de bucăţile de tablă din acoperiş", a declarat Ilieşiu.

Potrivit reprezentanţilor Staţiei Meteo Bistriţa, vântul a suflat cu putere, sâmbătă, viteza maximă fiind de 65 de kilometri pe oră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici