ACR continuă protestele faţă de taxa auto şi solicită anularea acesteia
Automobil Clubul Român (ACR) continuă protestele iniţiate anul trecut faţă de taxa auto şi solicită Guvernului să o anuleze şi să nu aprobe ordonanţa de urgenţă privind noua taxă de poluare pentru autovehicule, a anunţat, marţi, clubul.
ACR continuă protestele faţă de taxa auto şi solicită anularea acesteia
Totodată, ACR cere Parlamentului să intervină pentru a anula taxele auto introduse după aderarea la Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al clubului.
Potrivit ACR, prin încasarea taxei în forma actuală, producătorii şi importatorii de autoturisme sunt favorizaţi până la 1 iulie, când va intra în vigoare noua formulă de calcul, deoarece este posibil ca în prima jumătate a anului să se înregistreze o creştere importantă a vânzărilor ca urmare a faptului că după această dată taxa pentru maşinile noi va fi de două-trei ori mai mari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Autorităţile încasează în continuare taxa, în pofida hotărârilor judecătoreşti care atestă că aceasta este ilegală şi fără să stabilească din ce fonduri vor fi restituiţi banii cetăţenilor, inclusiv dobânzile şi cheltuielile de judecată care ar putea fi acordate de instanţă, susţine ACR.
Clubul a arătat că va consilia, prin comisia juridică, toate persoanele care doresc să îşi recupereze taxa.
Anul trecut, ACR a susţinut că dacă s-ar diminua sau elimina taxa, în România nu ar intra "rable", întrucât există un organism al statului, Registrul Auto Român, care respinge autoturismele ce încalcă normele de poluare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO