Accesul la Maratonul Bucureşti se va face în baza certificatului verde
Organizatorii anunţă că, în conformitate cu reglementările, la Maratonul Bucureşti va fi permis accesul tuturor alergătorilor care vor face dovada înregistrării şi care pot prezenta certificatul verde.
Documentul atestă, după caz, schema completă de vaccinare, trecerea prin boală sau rezultatul negativ al testului Covid.
De asemenea, Bucharest Running Club anunţă că va asigura gratuit testarea pentru persoanele care nu au trecut prin boală şi/sau nu sunt vaccinate, pe baza prezentării confirmării înscrierii la una dintre curse. Testarea va fi efectuată de o clinică acreditată de Ministerul Sănătăţii, cu maximum 48 de ore înainte de ora startului în cursă.
Maratonul Bucureşti va avea loc 30-31 octombrie şi este organizat de Bucharest Running Club. „Începând cu anul 2008, Bucureştiul a fost inclus în circuitul internaţional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiţii”, au transmis organizatorii.