Cioban de 19 ani, arestat pentru violarea şi uciderea unei bătrâne
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus, miercuri, reţinerea lui Florin Amza, pentru violare de domiciliu şi viol, soldat cu moartea victimei, informează Biroul d epresă al Ministerului Public.
Totodată, joi, în temeiul dispoziţiilor art. 267 alin. 1 Cod de procedură penală, procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pe numele inculpatului, cerere admisă de Tribunalul Brăila.
Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat faptul că, în noaptea de 21 spre 22 martie 2011, inculpatul Amza a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.A. (în vârstă de 83 de ani) şi, prin exercitarea de violenţe şi ameninţări, a constrâns-o pe aceasta la un act sexual, în timpul căruia, pentru a o împiedica să strige după ajutor, i-a pus în gură un batic. În acest context, s-a produs ocluzia căilor respiratorii, în urma căreia au survenit asfixia şi apoi decesul, precizează sursa citată.
Bătrâna a fost găsită moartă, marţi, în locuinţa sa din satul Esna, aparţinând de comuna Movila Miresii din judeţul Brăila.