Prima pagină » Social » Accident între două maşini pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit

Accident între două maşini pe Şoseaua Bucureşti – Ploieşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit, marţi dimineaţa, după un accident produs între două maşini, pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti din Capitală.
Accident între două maşini pe Şoseaua Bucureşti - Ploieşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani a murit
Laura Buciu
29 mart. 2022, 08:37, Social

Brigada Rutieră a fost sesizată în jurul orei 5.20, prin apel la 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe Şoseaua Bucureşti-Ploieşti.

Din primele date, accidentul s-a produs în zona Fântânii Mioriţa, între două maşini: una condusă de un şofer în vârstă de 70 de şi alta condusă de un bărbat în vârstă de 21 de ani.

„În urma impactului, cel de-al doilea autovehicul a fost proiectat într-un copac din zona care desparte cele două sensuri de circulaţie. Au fost aplicate manevre de resuscitare la fata locului conducătorului acestui autovehicul, în vârstă de 21 de ani, ulterior constatându-se decesul”, transmtie Brigada Rutieră.

Şoferul în vârstă de 70 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0.

În acest moment traficul este restricţionat pe benzile 3 de circulaţie, ambele sensuri, în zona producerii evenimentului.

Se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.