Acuzat că este spion, analistul turc Metin Gurcan riscă ani grei de închisoare
Se solicită până la 20 de ani de puşcărie pentru analistul turc Metin Gurcan, acuzat de „spionaj politic şi militar” în favoarea Italiei şi Spaniei. Anunţat a fost făcut de agenţia DHA, preluând informaţii prezentate împotriva lui Gurcan la parchetul din Ankara.
Analistul ar fi „împărtăşit informaţii cu caracter confidenţial cu privire la securitatea statului [turc] cu guverne străine”, se arată în textul agenţiei, care preia şi declaraţiile făcute judecătorilor de Gurcan. Analistul nu a recunoscut acuzaţiile care pretind că ar fi oferit date secrete diplomaţilor italieni şi spanioli.
Pe 26 noiembrie, analistul a fost arestat la domiciliul său din Istanbul, fiind suspectat că a furnizat diplomaţilor italieni şi spanioli informaţii confidenţiale despre rolul Turciei în Iran, Irak, Libia, Siria, Afganistan şi estul Mediteranei, în schimbul unor bani, între 2020 şi 2021.
A fondat un partid de opoziţie
Gurcan a lucrat ca analist militar pentru armata turcă între 2002 şi 2008 şi a publicat frecvent informaţii în diverse surse mass-media turce şi internaţionale. În 2020, a fondat partidul de opoziţie al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan Deva („Remediu” în turcă) împreună cu Ali Babacan, un fost ministru influent în diferite guverne conduse de actualul şef al statului turc, dar a demisionat din partidul lui Erdogan, AKP, în 2019.
Gurcan nu a negat că a fost plătit pentru elaborarea analizelor strategice şi militare, dar a respins cu fermitate acuzaţia de împărtăşire a informaţiilor confidenţiale sau secrete, precum şi că ştia că interlocutorii săi erau agenţi străini.
Metin Gurcan a părăsit armata în 2015, are 45 de ani şi este un stimat analist militar-strategic care colaborează cu reviste şi site-uri precum Al Monitor, Turkish Studies, Small Wars Journal, Dynamics of Asymmetric Conflict şi Perceptions.