- Home
- Social
- FOCŞANI, (05.12.2018, 15:10)
- Departamentul Corespondenţi
Acuzaţii grave la o grădiniţă din Focşani: Părinţii unui copil reclamă educatoarea că le-a lovit fiul şi l-a strâns de gât
Părinţii unui băiat de trei ani au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, acuzând o educatoare de la grădiniţa la care a fost până acum copilul că l-a lovit, l-a strâns de gât şi l-a ameninţat că îl duce în ”grupa plângăcioşilor” şi că-l închide cu cheia în bucătărie.

Acuzaţii grave la o grădiniţă din Focşani: Părinţii unui copil reclamă educatoarea că le-a lovit fiul şi l-a strâns de gât
Tatăl copilului a povestit că a descoperit mai multe vânătăi pe gâtul copilului şi a cerut explicaţii angajaţilor grădiniţei frecventate de băiat. Educatoarele au susţinut că vânătăile au apărut din cauza copilului care s-a lovit în momentul în care a intrat sub o masă. Copilul însă le-a spus părinţilor că una dintre educatoare l-a strâns de organele genitale şi de gât deoarece ”a fost obraznic” şi nu a mera la baie înainte de somnul de la prânz.
Deşi educatoarea respinge acuzaţiile, părinţii au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.
„Joi s-a întâmplat evenimentul. La ora 15.00 soţul l-a luat de la grădiniţă, copilul era lovit la gât, cele trei urme sunt vizibile. Am întrebat ce s-a întâmplat. Copilul mi-a spus că <doamna educatoare m-a dus la baie, m-a tras de păr, m-a ameninţat că mă duce în grupa plângăcioşilor, că mă închide în bucătărie cu cheia şi m-a strâns de gât>...pentru că a fost obraznic. Ăsta este răspunsul lui”, a declarat presei Alexandra Voicu, mama copilului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Părinţii spun că ce la incident încoace copilul are problema cu mersul la toaletă.
”Copilul este traumatizat, a avut trei nopţi în care a plâns şi nu a dormit, nu am vrut să ajungem aici. Copilul este acum la o grădiniţă privată, suntem dezamăgiţi de instituţiile de stat”, a spus Alexandra Voicu.
Părinţii au decis să apeleze la un psiholog.
Reprezentanţii grădiniţei au declanşat o anchetă pentru a afla ce a păţit copilul de trei ani.
„Să lăsăm Parchetul să-şi facă treaba. Există o sesizare, în termen de 30 de zile sau 45, depinde de gravitatea faptei, se va lua o hotărâre. Doamna educatoare are testarea psihologică, ultima făcută în septembrie, ea vine în continuare la grădiniţă. Nu pot eu să mă pronunţ pentru că fiecare cuvânt se interpretează. Se face o inspecţie în unitate, există o comisie de etică şi va analiza cazul. Învăţătoarea este aici din septembrie, este calificată”, a declarat presei educatoarea coordonatoare la Grădiniţa nr. 15, Mărioara Cherciu.
Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe