Blaga a declarat, la ceremonia de instalare în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, care s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, că realizarea descentralizării şi creşterea capacităţii administrative sunt măsurile care vor contribui la îndeplinirea obiectivului prezidenţial, respectiv acela de modernizare a României.
Ministrul Vasile Blaga a menţionat că aderarea României la Spaţiul Schengen, în data de 27 martie 2011, este o altă prioritate a MAI, astfel încât românii să poată beneficia de drepturi similare celorlalţi cetăţeni din Schengen.
Creşterea siguranţei cetăţenilor şi recâştigarea încrederii în structurile de ordine publică sunt alte două obiective ale mandatului ministrului Vasile Blaga.
Blaga a mai spus că dacă în 27 martie 2011 România va adera la Spaţiul Schengen, celelalte două obiective principale, şi anume siguranţa cetăţeanului şi încrederea în instituţie, sunt atinse.
Blaga a mai precizat că 2010 va fi un an foarte dificil şi că se cere prea mult de la buget atunci când multe forţe nu colaborează.