Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, un accident rutier a avut loc pe drumul care leagă localităţile Decebal şi Doba, după ce un camion şi un autoturism s-au ciocnit.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, una fiind încarcerată între fiarele contorsionate ale maşinii.
Conform sursei citate, în pofida manevrelor de resuscitare făcute de personalul specializat, persoana respectivă, care se afla în stop cardio-respirator la momentul sosirii pompierilor, nu a supravieţuit.
Celelalte două persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgenţelor Satu Mare.
La locul accidentului s-au deplasat pompieri de la Detaşamentul Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe tip SMURD, care au intervenit în colaborare cu o altă ambulanţă, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Satu Mare.