- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (04.09.2012, 12:15)
- Departamentul Eveniment , Lucia Efrim - Mediafax ,
Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, jurista direcţiei şi secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, citaţi în cazul referendumului
Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei, Florin Baba, şi jurista direcţiei, Laura Cusa, au fost convocaţi pentru audieri de către procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul privind referendumul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Urmărește
1027 afișări
Adjunctul Direcţiei pentru Evidenţa Populaţiei şi jurista direcţiei, citaţi în cazul referendumului (Imagine: Catalin Abagiu / MediafaxFoto)
De asemenea, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Constantin Cătălin Chiper, din Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI), s-a prezentat pentru a fi audiat marţi în cazul privind referendumul, în care sunt cercetaţi fostul ministru Victor Paul Dobre, secretarul de stat al MAI Ioan Căbulea şi şeful Direcţiei Evidenţa Populaţiei, Constantin Manoloiu.
În acest dosar, în 13 august, fostul ministru de Interne Ioan Rus (care a demisionat din funcţie în 6 august) a fost audiat ca martor.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) s-a sesizat cu privire la o comunicare suplimentară făcută de şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Constantin Manoloiu, care a fost trimisă de Ministerul Administraţiei şi Internelor Curţii Constituţionale şi în care spunea că nu-şi poate asuma cifra alegătorilor, după ce informase CC că aceasta este de peste 18,2 milioane.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Misterul accidentului aviatic din Coreea de Sud se adânceşte. Datele de zbor şi înregistrările audio s-au oprit cu 4 minute înainte de accident. Investigator: "Este rar"
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
Procurorii îi cercetează pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pe chestorul de poliţie Constantin Manoloiu şi secretarul de stat Nicolae Căbulea, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din MAI.
Citeşte şi:
Ioan Rus, către Dobre: Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie! - DISCUŢIA dintre cei doi foşti miniştri
Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus în 1 august ca şeful Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor să întocmească actul oficial conform căruia MAI nu-şi poate "asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente". De asemenea, în 2 august, Căbulea a semnat adresa oficială către Curtea Constituţională prin care a transmis înscrisul menţionat, "care a fost întocmit din dispoziţia sa, prin încălcarea legislaţiei în materie", potrivit procurorilor.
Prin comunicarea din 2 august, chestorul Constantin Manoloiu "a urmărit să invalideze listele electorale permanente actualizate şi comunicate, privind numărul de cetăţeni cu drept de vot, încălcând cadrul legislativ aplicabil în materia referendumului care reglementează expres atribuţiile ce revin instituţiei pe care o conduce", susţin procurorii.
Parchetul instanţei supreme verifică dacă listele electorale permanente pentru referendum şi înscrisurile transmise Curţii Constituţionale conţin date nereale "de natură să atragă răspunderea penală a autorilor", preciza Ministerul Public.
Procurorii arată că această preocupare pentru a nu se stabili modul în care a întocmit lista electorală permanentă şi pentru a crea impresia că nu se poate stabili numărul exact al celor înscrişi pe lista electorală permanentă este dovedită prin probele administrate în cauză.
"Din probele administrate în cauză rezultă că învinuitul Manoloiu Constantin este foarte preocupat de modul în care se va face actualizarea bazei de date, deşi prin adresa Curţii Constituţionale nu i s-a solicitat acest lucru. Astfel, în ziua de 6 august 2012, Constantin Manoloiu discută cu martora Laura Cusa:
«Laura: Da, şefu'!
Manoloiu: Cum interpretezi tu noua adresă a Curţii, aia cu... A mai venit o adresă.
Laura: Bun! Astea înseamnă copiile. Reactualizarea listelor o fac primarii, da, în termen de cel mult 5 zile. Asta este vorba de listele alea, primul rând de liste.
Manoloiu: Îhîm. Şi care e calea de urmat, după tine?
Laura: Potrivit... pentru că, dacă mă duc într-adevăr... legea îmi spune că pe baza copiilor listelor electorale permanente şi a celorlalte liste electorale prevăzute de lege, mă trimite la lege!
Manoloiu: Aşa!
Laura: Ori, dacă mă trimite la lege, am o dată, primul rând de liste, pe care se face actualizarea şi după aia, al doilea rând de liste. Dar eu, potrivit legii, trebuie neapărat să fac modificările corespunzătoare până la data Referendumului. Pe articolul 22...
Manoloiu: Da...
Laura: Zice că: Autorităţile publice care au întocmit listele le vor înainta birourilor cu două zile înainte de data desfăşurării Referendumului şi că orice modificare ulterioară se comunică de îndată Birourilor Electorale ale secţiilor de votare. Ceea ce înseamnă...
Manoloiu: Nu! Ce trebuie să facem noi acum? Ce trebuie făcut? Din punctul nostru de vedere. Alte liste? Nu.
Laura: Păi, nu alte liste. Nu aş putea să fac alte liste, pentru că nu are cum să compare.
…………………………………………………………………………………..
Manoloiu: Deci, cum prezint eu actualizarea? De exemplu, la Curte, cum vezi? Juridicesc.
Laura: Deci, m-a blocat de tot cu chestia asta, cu 17 alineatul 2, că ăsta e primul rând de liste, de fapt.
Manoloiu: Dar noi putem cere...? Guvernul poate să ceară precizări de aplicare? Pentru că e neclară.
Laura: În mod normal, da, ar putea să ceară. Sigur! Ar putea să se adreseze. Pentru că e neclară. Deci, nu putem să dăm alea. Ăla e primul rând de liste, ce avem aici.
Manoloiu: Îhîm.
Laura: Şi atunci, dă peste cap tot. E prima cifră care reiese. Adică, nu ştiu. Cred că nici Curtea nu a înţeles care e mecanismul.
Manoloiu: Nu a înţeles nimeni. Da, da. da.
Laura: Listele se actualizează până în ziua aia, până în 29. Dacă a murit unul în sat, primarul se duce la Biroul electoral şi îi spune: vezi că a murit ăsta; mi-l scoţi de pe listă. Manual. Chiar dacă eu am tipărit listele. Aşa e corect! Că nu am de ce să-l iau pe ăla mort.
Manoloiu: Deci, ar trebui... Guvernul... să cerem să ne explice mai bine ce vrea.
Laura: Da, da, da. Da, pentru că aşa ne blochează. Se referă la primul rând de liste»", notează anchetatorii în referatul de începere a urmăririi penale în acest dosar.
În 10 august 2012, Parchetul a cerut Camerei Deputaţilor avizul pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Administraţiei, Victor Paul Dobre, care alături de secretarul de stat Ioan Căbulea, au înaintat Curţii Constituţionale o adresă prin care precizau că MAI nu-şi poate asuma numărul de alegători.
În cauză există indicii că numitul Dobre Victor – Paul a solicitat învinuitului Manoloiu Constantin, directorul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, să întocmească un înscris în care s-a consemnat că “Ministerul Administraţiei şi Internelor nu îşi poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”, în condiţiile în care tocmai acest minister, prin Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, a fost îndrituit de Guvernul României prin H.G. nr.682/07.07.2012 să selecteze şi să prelucreze datele privind cetăţenii cu drept de vot, să le tipărească şi să le pună la dispoziţia primarilor.
Ulterior, Victor Paul Dobre a semnat adresa nr. 74619/VPD/02.08.2012, prin care a transmis către Curtea Constituţională înscrisul întocmit de către învinuitul Manoloiu Constantin, fără a exista o solicitare în acest sens din partea instanţei de contencios constituţional.
Întrucât la data săvârşirii faptelor pentru care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au sesizat din oficiu, numitul Victor Paul Dobre avea calitatea de ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deputat în Parlamentul României în Parlamentul României, s-a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor în vederea formulării cererii de începere a urmăririi penale.
În cauză s–a reţinut că, prin îndeplinirea defectuoasă, cu ştiinţă, a atribuţiilor de serviciu a fost cauzată o tulburare însemnată bunului mers al instituţiilor cu atribuţii în evidenţa persoanelor cu drept de vot şi au fost afectate grav acele relaţii sociale a căror normală desfăşurare şi dezvoltare nu este posibilă fără îndeplinirea cu corectitudine a îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici sau alţi funcţionari".
Citeşte şi:
CSM sesizează Inspecţia Judiciară în cazul unor afirmaţii ale lui Ponta, Voicu, Vosganian şi Mănescu
Citeşte şi:
Conducerea PNL îi mandatează pe deputaţi să nu voteze începerea urmăririi penale în cazul Dobre
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cartierul din Bucureşti unde preţurile la apartamente au explodat cu 12.000 de euro de la o lună la alta
Citește pe www.zf.ro: Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Citește și: PICCJ: Dobre şi Căbulea au semnat adresele întocmite de Manoloiu, pentru Curtea Constituţională
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe