Adjunctul Penitenciarului Codlea şi trei ofiţeri au fost reţinuţi, procurorii cerând arestarea lor
Adjunctul Penitenciarului Codlea şi trei ofiţeri de la unitatea de detenţie au fost reţinuţi de procurorii Parchetului Curţii de Apel Braşov, în urma unor controale privind atribuţiile de serviciu, şi vor fi prezentaţi joi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Adjunctul Penitenciarului Codlea şi trei ofiţeri au fost reţinuţi, procurorii cerând arestarea lor (Imagine: Shutterstock)
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, comisar şef Liviu Naghi, a declarat, joi, că cei patru ofiţeri ai Penitenciarului Codlea au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de reţinere în cursul zilei de miercuri, fiind duşi în arestul IPJ.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au făcut controale la Penitenciarul Codlea, miercuri şi în cursul săptămânii trecute, în cazul a cinci ofiţeri şi a unui agent din cadrul instituţiei, însă doar patru dintre aceştia, printre care şi adjunctul comandantului şef, au fost reţinuţi.
"Ieri (miercuri, n.r.) şi în cursul săptămânii trecute au fost nişte controale la noi, în sensul că procurori de la Parchetul Curţii de Apel au solicitat mai multe documente interne, cum ar fi cele privind fişa postului şi atribuţiile unor angajaţi, în cazul a cinci ofiţeri şi un agent. Ce anume au constatat nu ştiu să vă spun", a declarat purtător de cuvânt al Penitenciarului Codlea, Dan Rusu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
Procurorii au cerut instanţei arestarea preventivă a celor patru ofiţeri de la Penitenciarul Codlea, propunerea urmând să fie judecată joi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO