Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, cercetat în cazul scandalului de la Plaza
Adjunctul şefului Poliţiei Captalei, chestorul de poliţie Lucian Guran şi adjunctul Secţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, Marian Stoicescu, sunt cercetaţi prealabil în urma scandalului de la mall-ul Plaza România, potrivit unor surse oficiale.

Lucian Guran (Imagine din arhivă; Bogdan Maran/Mediafax Foto)
În urma aceluiaşi scandal, şeful Poliţiei Capitalei, chestorul principal de poliţie Marian Tutilescu, a fost schimbat, joi, din funcţie.
Potrivit unor surse oficiale, în locul lui Marian Tutilescu ar putea fi numit comisarul şef de poliţie, Mihai Călinescu.
Marian Tutilescu a cerut să fie transferat la Direcţia de Permise şi Înmatriculări Vehicule, au declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, chestorul principal de poliţie Marian Tutilescu nu a fost informat despre această schimbare.
La sfârşitul lunii februarie, cinci persoane au fost reţinuţi de poliţiştii Secţiei 22 din Capitală, după ce ar fi provocat un scandal în mall-ul bucureştean Plaza România, intrând în conflict cu agenţi ai firmei de pază BGS.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Dan Nica, anunţa atunci că a dispus Corpului de control al ministerului să facă o anchetă la clubul Dinamo din Braşov, în urma incidentului de la mall-ul Plaza din Capitală, în care a fost implicat Eugen Preda, sportiv al clubului şi agent de poliţie.
Totodată, Corpul de Control al MAI a efectuat un control şi la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti privind modul în care se desfăşoară activităţile de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, precum şi cele de supraveghere a grupărilor criminale care acţionează pe raza Capitalei.
Nica preciza că toate persoanele care au o implicare, în sensul încălcării ordinelor interne de funcţionare a MAI, în acest caz, ca urmare a raportului pe care îl va primi de la Corpul de Control, vor fi demise.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

