- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (06.03.2014, 17:40)
- Andrei Dumitrescu
Administraţia Penitenciarelor vrea să construiască o nouă închisoare
Administraţia Naţională a Penitenciarelor vrea să construiască o nouă închisoare, în condiţiile în care spaţiile de detenţie sunt supraaglomerate şi nu se pot asigura pentru toţi deţinuţii condiţiile impuse de normele europene, a declarat joi directorul ANP, comisarul şef Claudiu Bejan.

Administraţia Penitenciarelor vrea să construiască o nouă închisoare (Imagine: Claudiu Irimie/Mediafax Foto)
Potrivit raportului de activitate pe 2013, Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) are un deficit de 14.383 de locuri de cazare, în condiţiile în care trebuie asigurată o suprafaţă de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut, standard impus de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Comitetul European pentru Prevenirea Torturii.
Din cauza condiţiilor de detenţie precare, România are de plătit mai multor deţinuţi care s-au adresat CEDO peste 860.000 de euro şi 10.000 de franci elveţieni.
Comisarul şef Claudiu Bejan a spus că, în acest moment, în majoritatea închisorilor, nu se pot asigura cei patru metri pătraţi, suprafaţa minimă care, prin lege, trebuie asigurată, în celulă, pentru fiecare deţinut în parte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
În aceste condiţii, se impune necesitatea construirii unei noi închisori, una dintre priorităţile din 2014 fiind "extinderea locurilor de detenţie".
Directorul ANP a spus că nu se pune problema unor condiţii de lux pentru deţinuţi, ci de realizare a unor condiţii de detenţie conforme cu legislaţia internaţională şi reducerea substanţială a costurile pentru reparaţii şi utilităţi.
Bejan a precizat că ideea unei construcţii noi a fost avansată încă din perioada 2008 - 2009, însă, pentru că nicio comunitate nu şi-a dorit ca în apropierea ei să existe o închisoare, nu s-a putut obţine autorizaţia de urbanism.
În anul 2013 au fost date în folosinţă 1.421 de noi spaţii de detenţie, realizate prin amenajarea unor foste birouri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe