Administratorii firmei implicate în accidentul de la Scânteia, acuzaţi
Parchetul Curţii de Apel Iaşi i-a pus oficial sub acuzare, joi, pe cei doi administratori ai firmei VALCRIS Trans, proprietarii microbuzului implicat în accidentul feroviar de la Scânteia, în care au murit 14 persoane, ei fiind informaţi că s-a început urmărirea penală împotriva lor.
Administratorii firmei implicate în accidentul de la Scânteia, acuzaţi (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)
Joi, administratorii Constantin Scântei şi Ionel Dumitriu, în prezenţa avocaţilor lor, au fost încunoştiinţaţi de procuror de faptul că s-a început urmărirea penală împotriva lor pentru infracţiunile de fals, uz de fals şi nerespectarea regimului transportului rutier public, au comunicat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Parchetul Curţii de Apel Iaşi a încetat cercetările faţă de şoferul microbuzului Petrişor Apostu, implicat în accidentul feroviar soldat cu victime, întrucât bărbatul a decedat.
Reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române Iaşi au confirmat că SC Izvoraş SRL şi SC VALCRIS Trans SRL au acelaşi administrator, respectiv pe Ionel Dumitriu. Microbuzul implicat în accidentul feroviar deşi era al VALCRIS, şoferul Apostu a circulat, în 14 august, pe traseul pe care avea licenţă societatea Izvoraş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Parchetul Curţii de Apel Iaşi dispusese începerea urmăririi penale faţă de Petrişor Răzvan Apostu, pentru ucidere din culpă (articolul 178, alineatele 2 şi 5, Cod penal).
Decesul învinuitului determină încetarea urmăriri penale, potrivit procedurii.
Potrivit investigaţiilor, vineri, 14 august, la ora 14.15, învinuitul Petrişor Apostu, în vârstă de 26 de ani, conducătorul microbuzului VW LT-2003, cu număr de înmatriculare IS-05-EEM, având 15 călători, s-a angajat în traversarea căii ferate la trecerea de nivel din comuna Scânteia, judeţul Iaşi, "ignorând semnalele luminoase şi acustice ale sistemelor de semnalizare".
Microbuzul a fost izbit de trenul accelerat, care circula pe ruta Braşov-Ploieşti Sud-Bârlad-Iaşi, numărul 14.0503, condus de mecanicul Vasile Buda, aparţiândn SC Regiotrans SA Braşov.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO