Administratorul firmei Pic, Gheorghiţă Pieca, a fost reţinut
Administratorul firmei Pic, Gheorghiţă Pieca, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie, la finalul a aproape trei ore de audieri la DNA Piteşti, acesta fiind dus în arestul Poliţiei Judeţene Argeş.
Administratorul firmei Pic, Gheorghiţă Pieca, a fost reţinut
Gheorghiţă Pieca este atât administrator al firmei Pic, deţinută de Cornel Penescu, cât şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al FC Argeş, echipă patronată de Penescu.
Pieca a fost reţinut sub acuzaţia de complicitate la infracţiunea de dare de mită, în formă continuată.
Surse judiciare au susţinut că Gheorghiţă Pieca, în calitate de administrator al firmei Pic, ar fi luat în câteva rânduri sume de bani din casieria societăţii, dându-le unor persoane din conducerea firmei, inclusiv lui Liviu Făcăleaţă. Acestea, la rândul lor, ar fi dat mai departe banii unor persoane din fotbal, pentru a avantaja echipa FC Argeş.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
În dosarul corupţiei din arbitraj, în 14 aprilie au fost arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, directorul general al hypermarketului PIC, Liviu Făcăleaţă, precum şi fostul director al OPC Argeş Cristian Libertatu. Cornel Penescu şi Liviu Făcăleaţă sunt acuzaţi de dare de mită, iar Gheorghe Constantin şi Cristian Libertatu de luare de mită.
Tribunalul Argeş a decis să nu le mai prelungească mandatele de arestare, dar procurorii DNA au făcut recurs, iar Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, astfel că aceştia au rămas în arest pentru cel puţin 30 de zile.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO