Cseke Attila: 7 iulie este termenul limită de înscriere la Comisia de acreditare a spitalelor

Publicat: 17 06. 2011, 12:48
Actualizat: 17 06. 2012, 05:33

„Vreau să transmit un mesaj foarte clar: 7 iulie este termenul limită pentru înscriere la Comisia de acreditare a spitalelor. Nu vom prelungi acest termen. Nu voi merge în Guvern pentru acreditarea spitalelor care nu depun cererea de acreditare”, a declarat ministrul Sănătăţii.

El a spus că spitalele care nu depun cererea de acreditare pierd dreptul de a fi finanţate prin fonduri publice. Potrivit ministrului, 375 de spitale au depus cereri de acreditare până în prezent. Consiliul Naţional de Acreditare a Spitalelor primeşte cererile de acreditare, spitalele având posibilitatea de a solicita evaluarea în vederea acredităţii în cel mult cinci ani.

Ministrul a precizat că între acreditarea spitalelor şi clasificare există o diferenţă, prima fiind făcută pentru instituirea unor reguli de finanţare în sistem, iar clasificarea având rolul de a evalua şi calitatea actului medical.

Ministerul Sănătăţii va aloca din 2012 bani pentru dotări în funcţie de clasificarea unităţilor sanitare.