Lucrătorii Serviciului de la Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie a Judeţului (IPJ) Dolj au finalizat cercetările în dosarul unui administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, acuzat de evaziune fiscală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Anchetatorii au stabilit că Valentin S. (45 ani), din Craiova, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a efectuat, în perioada ianuarie 2007 – septembrie 2009, activităţi de intermediere în comerţul cu cereale, precum şi prestări servicii în silvicultură (împăduriri, erbicidări, întreţinere), fără a evidenţia în documentele contabile veniturile realizate, fiind înregistrate, totodată, cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al IPJ Dolj, prejudiciul creat bugetului de stat prin sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale se ridică la 1.860.000 lei.
„După derularea operaţiunilor comerciale, învinuitul a cesionat în mod fictiv părţile sociale deţinute în cadrul societăţii în scopul îngreunării urmăririi penale şi verificărilor financiar-fiscale, înfiinţând în schimb o nouă firmă în cadrul căreia a derulat acelaşi tip de activităţi”, se arată în comunicatul IPJ Dolj.
Bărbatul a fost reţinut de procurori pentru 24 ore, fiind prezentat, joi după-amiază, magistraţilor de la Judecătoria Craiova, care au emis pe numele său mandat de arestare pentru 29 zile.