Prima pagină » Social » Procurorul general Bogdan Licu, după ce solicitarea de revizuire a adopţiei Sorinei i-a fost respinsă: Voi respecta hotărârea/ Legea mă obliga să nu stau şi să fiu spectator

Procurorul general Bogdan Licu, după ce solicitarea de revizuire a adopţiei Sorinei i-a fost respinsă: Voi respecta hotărârea/ Legea mă obliga să nu stau şi să fiu spectator

Procurorul general Bogdan Licu a declarat, vineri, că va respecta decizia Curţii de Apel Craiova, care i-a respins cererea de revizuire a adopţiei internaţionale în cazul Sorinei, precizând că legea îl obliga să nu stea şi să fie spectator la acest proces.
Procurorul general Bogdan Licu, după ce solicitarea de revizuire a adopţiei Sorinei i-a fost respinsă: Voi respecta hotărârea/ Legea mă obliga să nu stau şi să fiu spectator
Firuta Flutur
12 iul. 2019, 09:10, Social

„Nu comentăm hotărâri judecătoreşti. Ştiţi că niciodată nu am comentat hotărârile judecătoreşti, este o hotărâre judecătorească definitivă, nu există cale de atac, va fi respectată. Rămâne acea ordonanţă preşedinţială care este, în acest moment, la Judecătoria Slatina, nu ştiu să se fi dat termen în acest caz. Nu am vrut nimic altceva decât să respect legea şi să-mi fac datoria. Am luat la cunoştinţă din presă de acest caz, am analizat în zilele acelea de weekend şi legea mă obliga să nu stau şi să fiu spectator”, a declarat, vineri, Bogdan Licu.

Reacţia procurorului general vine după ce magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis să respingă, joi, cererea procurorului general, Bogdan Licu, de revizuire a adopţiei internaţionale, în cazul Sorinei, fetiţa de 8 ani, din Baia de Aramă, care a fost crescută de un asistent maternal timp de mai bine de 5 ani şi din casa căruia fata a fost luată cu mascaţii la începutul lunii iulie.

Astfel, decizia iniţială, prin care s-a încuviinţat adopţia internaţională a fetiţei în vârstă de 8 ani rămâne valabilă.

În acest dosar, decizia este definitivă.

La Judecătoria Slatina urmează să se judece în data de 20 iulie ordonanţa preşedinţială pentru a se decide dacă Sorina poate pleca din ţară, în SUA, împreună cu familia adoptivă.