- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Adomniţei: Pact pentru educaţie, posibil după depolitizarea sistemului
Ministrul Educaţiei, Cristian Adomniţei, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, că pactul pentru educaţie, despre care vorbeşte preşedintele Traian Băsescu, va fi posibil doar după depolitizarea sistemului.
Adomniţei: Pact pentru educaţie, posibil după depolitizarea sistemului
Cristian Adomniţei l-a acuzat pe preşedintele Traian Băsescu că vrea să creeze impresia unui "război rece" între Palatul Cotroceni şi Ministerul Educaţiei, dar acest război nu există, după cum spune ministrul. "Nu mă poate interesa un război care i-ar afecta pe copiii noştri", a afirmat Adomniţei.
Acesta a adăugat că nu poate exista un asemenea pact, atât timp cât nu este elaborat pachetul legislativ în domeniul educaţiei. "Nu vă interesează cu adevărat un pact, vă place doar s-o spuneţi. Pactul va fi posibil doar în condiţiile în care toţi factorii implicaţi vor înţelege depolitizarea educaţiei", a precizat Adomniţei, referindu-se la declaraţiile preşedintelui Băsescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Inima frântă doare și fizic, nu doar emoțional: Efectele surprinzătoare ale despărțirilor
-
Noi proteste anti-Georgescu şi anti-fascism în Bucureşti şi marile oraşe din ţară. Se strigă: „Legiunea nu face naţiunea” / „Nu votaţi un dictator, tinerii vă cer în cor”
-
Acordul de încetare a focului în Liban ar putea fi anunţat marţi seara / Acordul se va implementa în două faze
-
Cât de posibil este un guvern de uniune naţională după alegerile parlamentare. Reacţia lui Bolojan
Totodată, ministrul a spus că preşedintele este prost informat de către consilierii săi cu privire la demersurile ministerului în elaborarea actelor normative cu privire la educaţie.
Ministrul este de părere că cei care pierd în tot acest "război" sunt elevii şi studenţii. "Declaraţiile preşedintelui nu fac decât să provoace incertitudine pentru elevi, părinţi şi profesori. De ce abia acum această Comisie prezidenţială are păreri şi de ce nu s-a preocupat preşedintele de educaţie pe vremea lui Miclea şi Hărdău", s-a întrebat Adomniţei, în aceeaşi conferinţă de presă.
În ceea ce priveşte lipsa reprezentanţilor Ministerului la şedinţa Comisiei Prezidenţiale de joi, Adomniţei a spus că preşedinţia a trimis "cu ceva timp în urmă o invitaţie generică, fără nimic concret", în care se cerea ministrului să delege opt persoane pentru această şedinţă. Acest lucru s-a mai întâmplat acum câteva luni, când ideile cuprinse într-un proiect întocmit de reprezentanţii MECT au fost preluate aproape identic în raportul Comisiei Prezidenţiale. "Eu nu am voie să-mi trimit oamenii plătiţi din bani publici să elaboreze strategii educaţioanale la Cotroceni", a subliniat ministrul.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO