Adrian Despot a suferit o fractură la mână dreaptă. Turneul Fenomental al trupei Viţa de Vie, amânat
„Paradoxal, nu e foarte multă zăpadă în perioada asta a anului. Sunt multe pietre, în schimb. Am avut ghinionul să ma întâlnesc pe pârtie cu o piatră”, a declarat Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie.
Acesta a fost transportat imediat la spital, iar medicii bulgari i-au pus diagnosticul „fractura intraarticulară”, apoi l-au trimis în România pentru a fi supus unei intervenţii chirurgicale. Drept urmare, solistul trupei Viţa de Vie a fost operat pe 6 ianuarie, la Spitalul Militar din Bucureşti, de dr. Bogdan Marinescu, şeful secţiei de chirurgie plastică, asistat de dr. Florin Popescu. Intervenţia a fost una destul de dificilă şi a durat două ore.
Recuperarea parţială presupune şase săptămâni cu mâna imobilizată, după care vor urma câteva săptămâni de fizioterapie. Medicii spun că recuperarea totală se va face în aproximativ un an.
„Din ce mi-au explicat doctorii, riscul era pierderea parţială a mobilităţii mâinii drepte. Asta e coşmarul oricărui chitarist”, a mai spus Adrian Despot.
De asemenea, acesta a menţionat că este mulţumit de modul în care a fost tratat. „Am fost tratat excepţional, atât din punct de vedere clinic, cât şi uman. Am întâlnit nişte medici si mai ales oameni extraordinari, care, fără să ţintească lucrul acesta, îmi vor rămâne mereu în suflet”, a mai declarat Despot.
Prin urmare, concertele din cadrul turneului Fenomental au fost deja reprogramate. Turneul va începe pe 21 februarie, la Piteşti, şi se va încheia pe 15 noiembrie, la Slatina.
Viţa de Vie este una dintre cele mai cunoscute trupe de rock din România, cu albume precum „Fenomental” şi Exxtra” şi hituri precum „Basul şi cu toba mare”, „Liber” şi „Visare”. Înfiinţată în 1996, Viţa de Vie este o formaţie de rock alternativ, având ocazional influenţe rap, hardcore, jazz şi reggae. Primul ei album, „Rahova”, a fost lansat în 1997, iar cel mai recent – „Acustic”, pe 8 aprilie 2013, la Teatrul Naţional Bucureşti.
Trupa este compusă din Adrian Despot, Sorin Pupe Tănase, Cezar Popescu şi Adrian Ciuplea.