Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi, lt Mihai Ionescu, în urma apelurilor primite prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 s-a intervenit şi s-au rezolvat toate situaţiile, inclusiv una specială, care a apărut, în zona Big, pe strada Lalelelor, din municipiul Călăraşi.
„Aici, la blocul M 16, s-a intervenit, de asemenea, pentru înlăturarea mai multor ţurţuri de pe marginea acoperişului unui balcon de la etajul patru al imobilului, iar unul dintre ei măsura aproximativ trei metri şi cântărea circa 25 de kilograme, reprezentând un real pericol pentru trecători şi îndeosebi pentru aceia care vizitau magazinele de la parterul blocului”, a declarat lt Mihai Ionescu.
Pompierii militari călăraşeni intervin în continuare pentru îndepărtarea bucăţilor mari de gheaţă cu ajutorul autoscării mecanice şi cu celelalte mijloace din dotare, iar reprezentanţii ISU Călăraşi confirmă că vor interveni la orice sesizare pentru a înlătura inerentul pericol al ţurţurilor.