Adrian Sârbu, la ŞTIU: Să ştergem libertatea din Constituţie sau să o redenumim

Politicianului îi este frică de lumină şi adevăr

„De ce politicianul nu mai vorbeşte cu presa? Pentru că îi e frică. Dacă el de frică caută să evite presa şi poate să o evite, o face. Politicianului îi este frică de lumină şi adevăr. Orice lucru iese la lumină, de la doctorat la conturi, pentru el sunt subiecte de sperietură maximă. Şi atunci el vede că poate să comunice şi direct, neîntrebat (...) Dacă presa, despre care eu spun că e de vină, îl trăgea de mânecă pe Iohannis, pe cei care nu mai participă sau mimează conferinţe de presă, fac întâlniri doar cu sicofanţii, normal că ei vor continua. Şi ăsta e primul pas. În România s-a mai întâmplat şi altceva (...) Presa a fost şi este într-o democraţie o putere. Puterile astea stăteau la masă. La un moment dat, pe scaunul presei au început să se aşeze şi alţii, inclusiv serviciile (...) Şi atunci dacă eu pe jurnalistul autentic, Ion Cristoiu, îl înlocuiesc cu jurnalistul de serviciu, de tură, şi instituţia comună, numită presă (...) nu reacţionează, normal că nu e luată în seamă. Te-a dat jos de pe scaun, te-a scos de la masă. În 2005, Băsescu, prietenul presei, a fost şi cel mai mare strateg în a scoate presa de la masă. Şi a fost înlocuită de cine? Cum se numesc ei? Jurnalişti, deontologi, cu respectul pentru valorile presei şi respectul pentru cetăţean. Cei care puneau întrebări, nu sunt respectuoşi, că pun întrebări”, a afirmat Adrian Sârbu, miercuri seara, la ŞTIU, de la Aleph News.

Jurnaliştii nu-şi mai fac treaba în România

“Suntem de vină pentru lipsa de încredere în presă. La Revoluţie se petrecea o schimbare şi doream să fim parte a schimbării. Pentru un jurnalist trebuie să se petreacă o schimbare în fiecare zi. (…) Jurnalistul, prin instinctul lui, trebuie să identifice schimbarea, să o amplifice, să o definească, să o explice şi, dacă se poate, să dea căile de descifrare a adevărului, să facă deosebire de neadevăr. (…) Jurnaliştii nu-şi mai fac treaba în România (…) pentru că nu identifică cauzele pentru care omul este  nesatisfăcut de performanţa Guvernului, a clasei politice, pe care omul a validat-o prin vot şi o plăteşte prin contribuţiile lui. (..)  Până la urmă, votul exprimă o realitate care arată că meseria de jurnalist nu mai e căutată. De ce? Pentru că nu mai este transmisă mai departe. Toate şcolile de jurnalism sunt instituţiile de presă şi fiecare dintre ele are propria filosofie despre jurnalism. De asemenea, nu mai sunt modele (…) Meseria s-a degradat pentru că am lăsat-o să se degradeze şi nu pentru că a apărut social-media. De pe social-media se puteau lua modele şi respecta”.

Surclasaţi de jurnalistul AI

“O să vină jurnalistul AI, care o să facă verificare nu din trei surse, din 300, din 3000, şi care va putea fi programat să restituie adevărul sau să restituie un neadevăr drept adevăr. Tu îmi ceri mie să-i dau timp. Timpul nu are răbdare în ziua de azi. Meseriile toate sunt sub presiune (…) ne vom trezi şi umiliţi pentru că vor inventa nişte supercetăţeni, nişte superjurnalişti, care vor verifica tot. Va dispărea cenzura de la Facebook sau Twitter”.

Presa nu se mai ia în serios

“Presa, ca şi comunitate a jurnaliştilor profesionişti, ar putea creşte procentul celor care vin la vot. Situaţia identificată în sondaje este că presa nu se mai ia în serios. Presa nu este un abur, este o comunitate de oameni (…) Nu se mai duc oameni la vot pentru că, după încrederea acordată repetat şi nerecompensată (…) ajungem astăzi să avem ţara partidului unic. De ce să mă mai duc la vot când a stabilit Iohannis că trebuie să avem partid unic şi eu, presă, (…)  nu am nicio reacţie de doi ani? Şi mă interesează când se face rotativa? (…) Democraţia e democraţia flik-flak-ului? Nu, democraţia e a Opoziţiei şi a Puterii. Presa, jurnalistul, că e cetăţean sau nu, trebuie să ceară zilnic să înceteze această practică anti-democratică. Iată o temă foarte serioasă pentru cine vrea să fie luat în seamă de cetăţean”.

Jurnalistul trebuie să pună frână derapajelor Puterii

“Tentaţia oricărei puteri este absolutismul, prin urmare nu te aştepta ca o putere politică, economică, militară să aibe vreun respect pentru cel care o critică. Aşteaptă-te însă ca respectivul cetăţean, când a ajuns la Putere, să intre într-un sistem de check and balances, adică să poată fi tras la răspundere, nu numai de mecanisme constituţionale, dar şi de mentalităţi, de educaţie, de aplicarea a unui sistem de valori de către fiecare cetăţean. Dacă unul patinează când a ajuns la putere, sunt alţii în jurul lui care îi pun frână. Şi cine sunt primii care trebuie să semnaleze patinajul? Jurnaliştii”.

Pregătiţi pentru viaţa în care trebuie să înghiţim minciuna drept adevăr

“Pentru jurnalist fiecare zi e o oportunitate de a identifica nelibertatea şi a o pune în opoziţie cu libertatea, de a identifica nevoia de schimbare şi a o aduce în faţa cetăţeanului. Asta e meseria noastră. Dacă vrem să o practicăm sau nu, deja e o opţiune personală. (...) E mare nevoie de jurnalişti, în primul rând în România. În ziua de azi, cel mai grav este că sunt puse în discuţie adevărul şi autenticitatea, valori absolute la care jurnalistul trebuie să ajungă şi să le evidenţieze. (...)

Până una alta să fim pregătiţi să ne întoarcem la viaţa în care trebuie să înghiţim minciuna drept adevăr. Şi asta este viaţa în societăţile totalitare, Rusia, China, care, pe noi, aşa de la distanţă, ne atrag (...) Doamne fereşte să trăieşti în ţările astea (...) Adevărul e o construcţie socială şi de aceea există jurnalistul, ca să contribuie la restabilirea adevărului, (...) dar jurnalistul ca o comunitate, care îşi are locul într-o societate care trebuie să-l protejeze. Dar degeaba îl protejează societatea dacă jurnalistul nu se mai ia în seamă şi consideră că nu mai are obiective. Asta e situaţia în România”.

Jurnalistul, apostolul libertăţii în societatea democratică

“Ne gândim la libertate în momentul în care libertatea este oprimată. Şi de aceea spunem că trăim un context mult mai dificil pentru jurnalist pentru că el trebuie să ipostazieze nelibertatea în reprezentări ale realităţii curente. Putin atacă Ucraina. Este atacul unui cetăţean care crede că poate să ia libertatea altuia. (...) Dacă cei care cred în dreptul individului la libertate devin o minoritate, atunci să facem următorul lucru: să ştergem libertatea din Constituţie sau să o redenumim, cum era denumită în ideologia comunistă, care a pervertit o axiomă despre libertate, şi spunea: domle, libertatea este necesitatea înţeleasă. Necesitatea cui? Şi de ce înţeleasă? Libertatea este o stare absolută, e starea omului care are libertatea păsării. Şi starea omului, care are dreptul să gândească liber şi să facă ce consideră el, e o stare care i s-a dat de Dumnezeu şi pe care nu i-o poate lua nimeni. Cine este apostolul acestei libertăţi în societatea modernă, democratică? Jurnalistul”.