Adrian Sârbu: Telefonul mobil este o fereastră către lumea virtuală. El trebuie folosit în clasă ca mijloc de învăţare. Confiscarea telefonului în şcoală este un abuz, o limitare a libertăţii elevului

Nemo: Te-am întrebat încă de vineri: eşti de acord ca bugetul pentru educaţie să crească la 10% din PIB prin reducerea cheltuielilor cu bugetarii şi prin reforma administrativă? A doua întrebare: eşti de acord să ţi se aloce de la buget o sumă anuală pentru şcolarizarea copilului tău, pe care să pe foloseşti fără restricţii în învăţământul de stat sau privat, pentru profesorii pe care îi doreşti tu? Eşti de acord ca procesul de învăţare pentru copilul tău să fie executat de profesori aflaţi şi în ipostaze virtuale? Eşti de acord să existe o programă şcolară personalizată pentru copilul tău care să urmărească dezvoltarea de abilităţi şi profesii de care va avea nevoie în viaţa de adult şi nu programa şcolară prestabilită de minister? Crezi că telefonul mobil contribuie la procesul de învăţare al copilului tău? Rezultate, rezultate, rezultate...

Hofi: Românii, cei 10.000 care au intrat pe site-urile noastre, pe conturile noastre de social-media şi pe youtube au spus în felul acesta: 66% cred că telefonul mobil nu contribuie la procesul de învăţare.

Adrian Sârbu: Copilul se naşte cu mobilul în mână. Cred că pe la doi ani prinde mobilul. Cinci ani de zile părintele a administrat relaţia cu mobilul. Mobilul ce este? O fereastră către lumea virtuală, evident. I-a administrat felul în care acest copil se uită pe această fereastră. Şi dacă a ştiut să-l educe să se uite corespunzător, copilul a deprins atât knowlegde şi s-a şi dezvoltat emoţional. Poate mie îmi trebuie mobilul să vorbesc. „Cum să vorbeşti tu copil, în clasa mea, profesor, când tu trebuie să mă asculţi când scriu eu pe tablă”. „Doamnă, nu vă supăraţi, nu-mi place fusta dvs, şi nici bluza, şi scrieţi şi neinteligibil pe tablă. Nu ar fi bine să-mi transferaţi de pe tablă în mobil ce scrieţi dvs? Că poate pot să citesc pe mobil, că eu aşa m-am învăţat, doamnă. Nu sunt eu obligat, care am trăit cinci ani cu mobilul... şi să vă mai spun ceva dna profesoară. Eu ştiu să scriu şi să citesc”. ”Aaa, nu ştii să scrii de mână. Nota 4”. „Dnă, ştiu să scriu. Uitaţi, apăs aici şi scriu. Şi ştiu să şi citesc. Am citit la vârsta de 6 ani Harry Potter.” „Aa, păi eu nu l-am citit încă”. „Mai aveţi timp, doamnă, da, în altă viaţă”. Şi, mi-a fost teamă că miniştrii noştri o să voteze cu dna Deca. Greşit! E valul ăsta nesfârşit să nu-i lăsăm pe copii în social-media. E formă de socializare social-media. Să nu-i lăsăm pe copii cu telefonul în clasă. Dragi miniştri, care aţi votat. Şi acum mă adresez la singular. Dragă spectator, dragă doamnă care ai votat şi ai spus să-i luăm copilului telefonul. Nu cred că ai făcut bine. Deloc. Pentru că, copilul dvs sau al tău, cum vrei, e băgat într-o pârnaie în momentul în care îi iei telefonul. Copilul dvs a fost învăţat cu acel telefon aşa cum a fost învăţat să mănânce o anumită mâncare, să poarte anumite haine, să aibe anumite obiceiuri, să se exprime într-un fel, că l-aţi educat sau l-ai educat. De ce accepţi să-i ia mobilul? Că se joacă pe el? Poate că lecţia respectivă nu este suficient de interesantă, nu este emoţional adecvată pentru copilul tău şi, din punct de vedere informaţional, interesantă pentru curiozitatea lui. Şi el poate crede că are libertatea şi dreptul să-şi folosească timpul aşa cum are orice om din lumea asta. Deci, tu dacă accepţi asta, accepţi că privezi copilul tău de libertate. Dar oamenii nu au voie să fie liberi de când s-au născut? Trebuie să fie liberi numai de la 18 ani sau de la 14 ani? Copilul tău nu vrea să omoare pe nimeni, vrea să fie liber. Eu cred că părinţii au ca obligaţie să spună următorul lucru: „dragă domnule profesor, copilul meu se bucură de aceleaşi drepturi, libertăţi, dar şi obligaţii, ca orice om. Copilul meu, din păcate, nu e reprezentat de un Partid al Copiilor.”

Hofi: Îl faceţi până la urmă?

Adrian Sârbu: Da. Şi eu părinte, acum sunt şi părinte şi copil, am să propun o schimbare majoră a Constituţiei şi anume Parlamentul să fie făcut nu din cetăţeni care au minim 30 de ani, cum e la Senat la noi sau nu ştiu, 28, nu, Senatul României să fie alcătuit din cetăţeni care au maxim 18 ani. Aoleu! Şi Camera Deputaţilor? Maxim 16 ani. Şi preşedintele? Maxim 10 ani. Hai, 12, merge! Şi prim-ministrul? Între 6 şi 8. Asta propun eu din partea Partidului Copiilor. De ce? pentru că aceştia oameni sunt şi ei oameni, nu sunt omuleţi, că sunt mai micuţi. La 12 ani sunt mai dezvoltaţi ca mulţi. Şi aceşti oameni vă dau o percepţie mai reală, mai puternică, mai adâncă asupra libertăţii. Poate au o onestitate mai mare decât cei care ne reprezintă azi în mod fraudulos, de fapt fraudulos, şi nedrept în calitate de lideri. Şi atunci, până schimbăm Constituţia, v-aş ruga doamna Deca, doamna Leca, lăsaţi copiii, cum spune dl. Nemo, lăsaţi copiii, respectaţi libertatea copiiilor şi, dacă tehnologia şi dl. Steve Jobs au inventat iphone-ul, dvs. trebuie să găsiţi soluţii pentru a folosi această fereastră către lume ca să vă luminaţi copiii, da? De aia sunteţi dascăli şi nu sunteţi gardieni.