Aeronavă blocată pe Aeroportul Internaţional Arad
Aeronava aparţine companiei Jet Trans şi era închiriată de Blue Air pentru efectuarea zborurilor către Valencia. Aeronava a sosit de la Bucureşti având o escală la Arad şi urma să zboare la ora 11.00 spre Valencia. În momentul aterizării pe pista de pe aeroportul din Arad, avionul a ieşit cu roţile de pe pistă, acesta derapând, cel mai probabil, în timpul procesului de frânare.
Directorul Aeroportului Arad, Dan Bălăcel, a declarat corespondentului MEDIAFAX că aparent aeronava a alunecat ieşind cu roţile pe câmp şi că nu au fost semnalate avarii în urma acestui incident.
"Cu toate acestea, pasagerii au fost coborâţi din aeronavă şi urmează să zboare spre Valenica de pe Aeroportul din Timişoara. Este în curs o anchetă internă pentru a vedea din ce cauză s-a produs incidentul pentru că pista era întreţinută corespunzător", a spus Bălăcel.
La ora transmiterii acestei ştiri, cei 65 de pasageri care erau în aeronavă în momentul incidentului, dar şi alţi 70 care urmau să se îmbarce din Arad pentru cursa Valencia se urcau în autocare pentru a se deplasa la Aeroportul din Timişoara, de unde vor pleca cu o altă aeronavă spre destinaţie.