Sindicaliştii din îmbunătăţiri funciare au intrat în cea de-a doua zi de grevă a foamei

Publicat: 14 08. 2007, 12:16
Actualizat: 05 11. 2012, 16:06

Singurul semn din partea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii a fost ca protestatarii să îşi ia steagurile de pe gardul instituţiei, "aceasta fiind monument istoric", a declarat, marţi dimineaţa, pentru MEDIAFAX, liderul Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare (USIF).

Cei 13 protestatari aşteptau ambulanţa al cărui echipaj le va verifica glicemia şi tensiunea, până la momentul transmiterii acestei ştiri neexistând probleme de sănătate ale sindicaliştilor, a precizat Blebea.

Câteva zeci de membri ai Uniunii Sindicatelor din Îmbunătăţiri Funciare (USIF) au pichetat, luni dimineaţă, sediul Mnisterului Agriculturii, nemulţumiţi că, din cauza blocajului Societăţii Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (SNIF), nu-şi mai primesc salariile, dar şi pentru a cere privatizarea unităţii. Pichetul a fost prelungit cu trei ore, iar după aceea liderii sindicaliştilor din ţară au intrat în greva foamei în faţa sediului instituţiei, aşteptând ca minsitrul Decebal Traian Remeş să îi cheme la discuţii.

Ministrul Agriculturii a spus, însă, că prezenţa sindicaliştilor din îmbunătăţiri funciare în faţa sediului ministerului este inutilă, întrucât nu această instituţie trebuie să le rezolve cererile.

Remeş a declarat că, din punctul lui de vedere, sindicaliştii pot sta în faţa ministerului pe toată durata mandatului său, care poate fi de ore, zile sau ani, pentru că nu este de competenţa lui să rezolve problema protestatarilor.