- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (01.10.2012, 15:19)
- Laura Mitran , Valentin Anghel ,
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent al Jandarmiei Române, unde vor lucra 31 de jandarmi, ministrul de Interne, Mircea Duşa, prezent la inaugurare, declarând că forţele MAI au fost reorganizate astfel încât cei care vin pe acest aeroport să se simtă în siguranţă.
Urmărește
756 afișări
Aeroportul Otopeni are, începând de luni, un post permanent de jandarmi (Imagine:Arhiva Mediafax Foto)
"Am reorganizat forţele pe care MAI le are în aşa fel încât cei care sosesc pe aeroport să se simtă în siguranţă, indiferent că sunt cetăţeni români sau străini", a spus Duşa.
Ministrul a precizat că, pe lângă înfiinţarea acestui post de jandarmi, au fost suplimentate şi efectivele de pe aeroport ale Poliţiei Transporturi.
"Ministerul Administraţiei şi Internelor ia măsuri dure şi serioase legat de asigurarea ordinii şi disciplinei pe Aeroportul «Henri Coandă», principala poartă de intrare în ţară", a mai spus Mircea Duşa, precizând că aceste măsuri au fost dispuse de el în urmă cu două săptămâni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Mii de protestatari au perturbat congresul partidului de extremă dreaptă din Germania
-
IPJ Mureş anunţă că s-a sesizat din oficiu după neregulile semnalate în centre de copii
-
Marina SUA vrea să preia o fostă bază norvegiană subterană, ca punct logistic pentru operaţiunile din zona arctică unde patrulează submarinele ruseşti
Ministrul Administraţiei şi Internelor a mai anunţat că este în pregătire o "hotărâre de guvern cu un plan de măsuri foarte amplu privind securitatea aeroportuară".
"Cred că, printr-o bună repartizare a atribuţiilor şi redistribuire a lucrătorilor MAI, vom asigura paza şi securitatea aeroportului, şi nu numai a acestuia, şi în alte aeroporturi, locaţii cu trafic intens, precum Gara de Nord, Gara Braşov, Craiova, Cluj, Constanţa", a precizat Duşa.
La postul permanent de la Aeroportul Otopeni vor lucra 31 de jandarmi - patru ofiţeri şi 28 de subofiţeri care au fost redistribuiţi de la unităţi ale Jandarmeriei din Bucureşti. Aceştia vor asigura patrularea în zona interioară şi exterioară a aeroportului, 24 de ore din 24, urmând ca supravegherea să fie extinsă până la DN 1, potrivit lui Duşa.
Şeful Jandarmeriei Române, Gavrilă Pop, prezent la eveniment, a declarat că Aeroportul Otopeni pune la dispoziţia jandarmilor echipamentele pentru monitorizarea a zece zone din interior şi din exterior, prin 16 camere. De asemenea, postul este dotat cu staţii, un birou pentru reclamaţii şi sesizări, iar personalul ştie şi limba română şi limba engleză.
Jandarmii vor coopera cu Poliţia Transporturi şi Poliţia de Frontieră din aeroport.
Până în prezent, au fost intervenţii ale Jandarmieri pe aeroport doar la solicitare, a precizat Pop.
Întrebat dacă măsura a fost luată după cazul uciderii tineri japoneze, şeful Jandarmeriei a spus că problema înfiinţării unei staţii permanente de jandarmi pe Aeroportul Henri Coandă s-a pus încă din 2003.
Secţia de jandarmi care va funcţiona permanent la Aeroportului Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti va avea în competenţă menţinerea ordinii publice în zona interioară (săli de aşteptare, spaţii comerciale) şi exterioară (parcări şi căile de acces).
Una dintre primele măsuri de prevenire în zona aeroportului constă în intensificarea acţiunilor care vizează depistarea şi sancţionarea persoanelor care practică ilegal taximetria sau desfăşoară alte activităţi fără să respecte legislaţia în vigoare.
Pentru informarea persoanelor care intenţionează să utilizeze servicii de taximetrie, în zona aeroportuară vor fi afişate plăcuţe de informare prin care se recomandă doar serviciile autorizate de taxi.
Postul permanent al Jandarmeriei a fost deschis după uciderea japonezei Yurika Masuno, care a fost abordată, în 15 august, de Vlad Nicolae în incinta Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni-Bucureşti şi două zile mai târziu a fost găsită moartă, la marginea unei păduri din Corbeanca.
După uciderea japonezei, a izbucnit un scandal privind siguranţa celor care tranzitează Aeroportul Otopeni, care a dus la controale la taximetriştii din zona aeroportului şi a culminat cu demiterea directorului companiei Aeroporturi Bucureşti Cornel Poteraşu.
Citește pe alephnews.ro: FT: Donald Trump și-a revizuit promisiunea de campanie de a pune capăt războiului din Ucraina în „24 de ore”
Citește pe www.zf.ro: Cine sunt cei care nu vor avea niciodată o problemă în a găsi un loc de muncă în ciuda incertitudinilor şi crizelor VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
J-Hope, membrul BTS, pleacă în turneul „Hope on the Stage”. Este primul turneu solo după încheierea serviciului militar
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Miracol după incendiile din Malibu, California! Singurele lucruri care nu au ars: „Dumnezeu există”
CANCAN.RO
Vine iarna în România! Orașele în care ninge săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Accuweather
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe